Video Bacalaureat 2022. Candidații, surprinși de subiectele la română: „Când am văzut ce-a picat acolo, m-am închinat”

Cătălin Firoiu Data publicării:
tineri absolventi discuta la poarta liceului dupa proba scrisa la romana
Candidații de la Colegiul Onicescu din București își spun impresiile după ce au susținut proba scrisă la limba și literatura română la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2022 Foto: captură video Digi24

Comedia lui Caragiale n-a prea adus zâmbete la Colegiul Onicescu din București. Înaintea probei scrise la Limba și literatura română elevii de-a XII-a sperau la Arghezi, Eminescu sau Harap Alb ca subiect, dar nu a fost să fie.

„Ce dimineață, cu lacrimi pe față...”, fredona amuzat un candidat sosit la liceu să dea BAC-ul la română.

La 7:30, pe trotuarele strâmte de lângă Colegiul Onicescu se analizează speranța și se discută aprins despre subiectul ideal.

- Ce să pice? Acum... ne-a picat fața. Acum să vedem... Poate ne pică și nouă acolo... Păi, sperăm să ne pice Tudor Arghezi. (...) Dacă nu merge cu BAC-ul, vă dați seama: locurile sunt libere în Italia la căpșuni, în Spania la portocale, spune mucalit un alt absolvent.

- Ce faceți? Pregătiți?

- Ne rugăm!

- Vă rugați?

- Da! Orice pică, zic că scăpăm.

- Ce repeți acolo?

- Eminescu!

- Am stat aseară să învăț degeaba. Am venit aici cu ăsta, spune un tânăr care arată câteva foi A4 scrise. Nu știu nimic. Îl am și eu scris doar așa, de fentă, explică el.

- Riga Crypto! își dorește un alt candidat, referindu-se la poezia lui Ion Barbu. Ne dezvăluie apoi secretul succesului: Eu m-am pregătit încă cu o lună înainte. Am ținut o dietă care să-mi dea un fel de boost al creierului. Și...  Mă, nu mai râdeți, își întrerupe el explicațiile adresându-se unor fete care chicoteau. O lună fără carne, mai pe scurt, își încheie el dezvăluirile.

- Eu aș vrea să pice „Harap Alb”, dar sunt pregătit la orice, ne asigură un alt tânăr.

Pe la 8:00 s-a deschis poarta școlii. S-a intrat cu speranță. Unii își fac cruce, alții ne fac cu mâna. Voie bună.

La prânz, puțini au fost cei care au ieșit bucuroși din sălile de examen. Comedia lui Caragiale n-a adus haz. Semn că Zoe Trahanache nu mai e la modă în generația actuală.

- Când am văzut ce-a picat acolo, m-am închinat eu. Când o să citească ei, o să se închine ei! comentează cu autoironie cel care ne spunea că a învățat toată noaptea degeaba.

Vremurile s-au schimbat însă și pentru cei care nu reușesc să ia BAC-ul. În fața Colegiului, o școală postliceală cu oferte de asistenți medicali și alte specializări anunță că primește cursanți și fără examenul maturității:

Merge și fără BAC! În caz că nu iei BAC-ul”, spun fetele care împart pliante absolvenților.

„Nu e. Că-l iau 100 la sută”, le spune optimist unul dintre candidați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...