Un copil din județul Constanța a salvat viața mamei sale, după ce a a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru femeia care fusese înjunghiată în fața lui.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.477 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu aproximativ 3.000 mai puține față de ziua anterioară.
Papa Francisc spune că se deschid "scenarii tot mai alarmante" privind situația din Ucraina. Suveranul Pontif a decretat data de 2 martie "zi de post şi de rugăciune pentru pace" și a făcut apel la...
Un om a murit, iar zece au fost dați dispăruți miercuri, după ce ploi abundente au lovit estul Australiei, provocând viituri şi o serie de alerte de urgenţă de-a lungul regiunilor costiere.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, în privinţa situaţiei de la graniţa Ucrainei, că la nivel instituţional au fost luate toate măsurile în conformitate cu hotărârile CSAT şi în coordonare cu aliaţii...
India a trimis 50 de camioane încărcate cu 2.500 tone de grâu în Afganistan, ţară confruntată cu o criză economică şi umanitară majoră. Transportul a fost posibil după ce Pakistanul a acordat o...
Taiwanul este îngrijorat că Beijingul ar putea profita de criza din Ucraina pentru a spori amenințările la adresa sa. China, care revendică Taiwanul, şi-a intensificat activitatea militară în...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că a fost făcută o analiză privind evoluția pandemiei și că valul 5 este pe linie descendentă. În acest context, el a spus că în perioada imediat...
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va începe în această săptămână discuţiile, în format virtual, cu autorităţile ucrainene, iar dacă acestea vor avea succes vor duce la eliberarea unei...
Averile celor mai bogaţi oameni din Rusia au scăzut cu 32 de miliarde de dolari în acest an, iar escaladarea conflictului din Ucraina ar urma să conducă la o diminuare şi mai importantă a averilor...
Noi imagini din satelit arată o nouă desfășurare a peste 100 de vehicule militare și zeci de corturi pentru trupe în sudul Belarusului, lângă granița cu Ucraina, după cum arată informațiile obținute...
Prețul petrolului a făcut un pas înapoi miercuri, după ce în ședința precedentă a urcat la maximul ultimilor șapte ani, deoarece a devenit clar că primul val de sancțiuni americane și europene impuse...
Japonia impune sancțiuni Rusiei din cauza acțiunilor sale în Ucraina, a declarat miercuri premierul Fumio Kishida, care a calificat acțiunile Moscovei drept o încălcare inacceptabilă a suveranității...
Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat o "serie de sancţiuni" economice împotriva Rusiei "până când integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită".
Ministerul Afacerilor Externe din Ţările de Jos (Olanda) a decis să mute temporar personalul ambasadei de la Kiev la Liov din considerente de siguranţă, scrie, duminică, Reuters.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a evidențiat în cadrul unei dezbateri pe tema provocărilor de securitate la Marea Neagră că acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse, inclusiv masarea de...
Președintele PNL, Florin Cîțu, spune că rata inflației de 11,2%, prognozată de Banca Națională a României (BNR) pentru luna aprilie este cel mai mare nivel al acestui indicator din august 2004 până...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 7.500 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 66 de pacienți au murit. De asemenea, 1.104 de persoane sunt internate la ATI.
Meteorologii britanici au emis, duminică, mai multe avertizări cod galben de ploi și vânt care vor fi în vigoare timp de mai multe zile. Deși furtuna Eunice a trecut, autoritățile îndeamnă oamenii la...
Polițiștii rutieri au dat 40 de amenzi, în valoare de peste 22.000 de lei, şi au reținut 16 permise de conducere în urma unei razii care a avut loc sâmbătă seară în București. Punctul culminant a...
Un bărbat de 41 de ani a murit la spital după ce a fost împușcat din greșeală de un coleg de vânătoare. Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în județul Arad.
Premierul etiopian Abiy Ahmed a lansat oficial duminică producţia de electricitate a Marelui baraj al renaşterii, aflat pe Nilul Albastru, proiect controversat de mai multe miliarde de dolari.
Poliţia din Ottawa a preluat controlul unei artere rutiere majore din faţa parlamentului canadian, după ce a recurs la gaze lacrimogene pentru a îndepărta sutele de şoferi de camion care continuau să...
Una dintre persoanele date dispărute după incendiul izbucnit la bordul feribotului care a luat foc în Marea Mediterana a fost găsit în viață. Alte 11 persoane sunt căutate încă.
13 oameni au murit după furtuna care a lovit nord-vestul Europei. În Marea Britanie a fost stabilit un nou record de viteză pentru vânt - aproape 200 de kilometri pe oră. În Germania a fost cel mai...
Posibilă pată de poluare lângă feribotul care a luat foc în largul insulei greceşti Corfu. Paza de coastă a Italiei se află deja în zonă cu o ambarcațiune echipată cu mijloace de luptă contra...
Un elicopter s-a prăbușit în apă, sâmbătă după amiază, pe o plajă din Miami, într-o zonă aglomerată, în care oamenii înotau. Poliția face cercetări pentru a se stabili care este cauza prăbușirii...
Germania îşi va pune trupele din forţa de reacţie rapidă a NATO într-o stare de alertă mai ridicată, care să le permită să se desfăşoare mai rapid pentru a proteja aliaţii est-europeni în cazul unei...
Polițiștii locali au găsit cantități mari de deșeuri toxice arse, la marginea Bucureștiului, aceasta fiind sursa poluării din București, transmite Primăria Capitalei. Potrivit polițiștilor, aceste...
Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Ucraina nu va răspunde provocărilor din regiunea estică Donbas și că va depune eforturi pentru a stabili pacea prin diplomație, scrie Reuters.
Eunice, furtuna care a lovit Marea Britanie cu forța unui uragan, este una atipică, similară cu cea din 1987, pe care britanicii au numit-o Great Storm, și care a provocat moartea a 18 oameni și...
Regiunea Rostov de la frontiera Rusiei cu Ucraina a declarat sâmbătă starea de urgenţă, din cauza afluxului de refugiaţi din estul Ucrainei, unde regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk au ordonat...
Un proiect de lege depus la Senat propune ca absolvenții de gimnaziu să susțină și o probă de educație fizică, igienă, nutriție și fair play la Evaluarea Națională.
Peste 12.000 de noi cazuri de Covid și 148 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunțat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.
Poliţia canadiană încearcă să restabilească ordinea în capitală, după ce camioane şi demonstranţi ocupă centrul oraşului Ottawa de peste trei săptămâni și protestează față de restricţiile impuse de...
12 oameni sunt dați dispăruți după incendiul care a distrus un feribot în Marea Mediterana. Toți ar fi șoferi. Pompierii greci au reluat sâmbătă dimineață operațiunile de căutare a lor.
După evacuarea generală a civililor, în Donețk începe mobilizarea generală a celor gata să lupte. Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp de liderul separatiștilor de acolo.
Acoperișul Arenei O2 din Londra, renumită datorită concertelor susținute acolo de artiști faimoși la nivel internațional, a fost distrus de furtuna Eunice, care a lovit Marea Britanie cu puterea unui...
Nouă oameni au murit în urma unei furtuni puternice, care a lovit mai multe state din Europa. Eunice, așa cum a fost numită, s-a dezlănțuit cu rafale care au depășit 100 de kilometri pe oră. Cel mai...
Proprietarul celor opt câini care au atacat, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, un copil de 10 ani a fost reținut pentru 24 de ore, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Covasna. Bărbatul va fi...
Peste 40% din forţele ruse relocate la frontierele Ucrainei sunt în prezent în poziţie de atac, a declarat vineri un responsabil al Pentagonului, care a menționat că faza de destabilizare a ţării...
Furtuna Eunice a lovit Marea Britanie cu puterea unui uragan. În Londra, vântul puternic a smuls acoperișuri ale unor case, iar meteorologii au emis cod roșu și i-au avertizat pe oameni să nu iasă...
Autoritățile sanitare din Malawi au declarat un focar de poliomielită după ce un caz a fost depistat la un copil de vârstă mică, în capitala Lilongwe. Este primul caz de poliomielită sălbatică din...
Este viscol puternic și ninge abundent în unele zone montane ale României. În schimb, în jumătatea sudică a țării sunt temperaturi de primăvară, mai ridicate cu zece grade decât cele normale...
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat vineri că în acest an vor fi achiziționate 476 de autospeciale de stingere, care le vor înlocui pe cele învechite. În prezent, la situațiile de urgență se intervine...
Un român care se afla pe feribotul care a luat foc în Marea Mediterana a povestit la Digi24 momentele prin care a trecut în timpul incendiului. El a spus că intervenția de salvare a fost foarte...
Marea Britanie este în alertă pentru una dintre cele mai puternice furtuni din ultimele decenii. Milioane de oameni au fost sfătuiți să stea în casă din cauza furtunii Eunice și să își țină mașinile...