Live

Exclusiv Zegrean, despre decizia CCR în cazul Șoșoacă: Nu am întâlnit astfel de situații. Constituția nu dispune nimic în privința aceasta

Data actualizării: Data publicării:
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Fostul judecător CCR Augustin Zegrean a declarat, duminică seară, la Digi24, referitor la decizia Curții în cazul Șoșoacă, că este prima dată când se dă o astfel de decizie la CCR şi că va fi destul de complicat Curții să motiveze decizia, pe aşa de puţine texte constituţionale. Totodată, despre decizia BEC, care a respins a doua candidatură depusă de Șoșoacă, fostul magistrat a precizat că Biroul Electoral Central nu mai putea trece peste decizia Curții, deci nu mai avea nicio soluție.

„Nu am întâlnit astfel de situații și Constituția nu dispune nimic în privința aceasta, nici legea de organizare a Curții. În ce privește această respingere sau, mă rog, invalidarea a candidaturii doamnei Șoșoacă, Curtea nu poate să aibă în vedere decât dispozițiile din Constituție, nu altceva”, a spus fostul judecător CCR.

El a subliniat că „scrie în articolul 37 din Constituție care sunt condițiile care trebuie îndeplinite de o persoană ca să poată candida și se face trimite în articolul 16, unde spune că demnitățile publice se pot ocupa de persoane având cetățenia română și domiciliul în România. Articolul 36, care vorbește de dreptul la vot, pentru că numai cetățenii care au drept de vot au dreptul de a fi aleși. Și acolo se vorbește din nou de vârsta de 18 ani la care cetățenii pot să voteze. Și mai este o interdicție prevăzută în articolul 40 care spune cine nu poate să facă parte din partide politice, între acestea se numără judecătorii Curții Constituționale, Avocații Poporului, magistrații, polițiștii, militarii și alți categorii de funcționare în condiții legii”.

Deci, dacă aceste condiții sunt îndeplinite, nu i se poate interzice să candideze decât dacă se găsesc alte condiții neîmplinite, neîndeplinite prin diverse legi.

El a mai spus că „legea electorală vorbește despre ce trebuie să conțină dosarul de candidatură, toate documentele care trebuie depuse acolo. Și se pare că doamna a îndeplinit aceste condiții pentru că altfel nu ar fi trecut de verificarea de la Birou Electoral Central”.

„CCR trebuie să justifice cumva această măsură”

„Nu i s-a reproșat că n-a adus semnături sau că semnăturile au fost false sau așa ceva. Dacă lucrul ăsta ar fi existat, se oprea la Birou Electoral Central și nu mergea mai departe sau dacă remedia până ieri putea să continue. Deci nu știu la ce se vor opri”, a mai declarat acesta

„Cert este că judecătorii trebuie să justifice cumva această măsură, această decizie. Este prima dată când se dă o astfel de decizie. S-au mai dat decizii de respingere a candidaturii, dar au fost date pe BEC, au fost contestate la Curte și Curtea a menținut hotărârea BEC. De data aceasta lucrurile sunt altfel. Au trecut de Biroul Electoral Central și Curtea a fost cea care a spus că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Deci va fi destul de complicat să motiveze Curtea decizia pe așa de puține texte constituțională, pentru că ei nu au ce căuta în altă parte”.

„BEC nu avea ce altă soluție să dea”

Despre decizia BEC de a respinge a doua candidatură la alegerile prezidențiale depusă de Șoșoacă, Zegrean a spus că Biroul Electoral Central nu mai avea o altă soluție să dea, pentru că nu putea trece peste ce a decis CCR.

„Dar ce vreau să vă spun apropo de decizia luată și în seara aceasta, BEC nu mai putea să treacă peste decizia Curții, deși nu este publicată în Monitorul Oficial, nu este intrată în vigoare. Dar dacă mâine ar fi publicat-o, tot acolo ajungeam. Cred că BEC nu mai avea soluție astăzi”, a punctat acesta. 

Întrebat despre motivele invocate inclusiv de Șoșoacă pentru respingerea candidaturii ei, fostul judecător al Curții a adăugat că nu scrie nimic în Constituție că un candidat nu are voie să meargă la ambasada Rusiei. „Cum nu este interzis să frecventezi alte instituții sau ambasade străine”, a explicat Augustin Zegrean.

Întrebat dacă ne-am putea gândi la o variantă în care judecătorii CCR să fi primit niște informări de la serviciile secrete, niște informări speciale care să o vizeze pe Diana Șoșoacă și așa să fi luat decizia, Zegrean a răspuns: „Nu. Și vă spun absolut sigur, vă spun cum se zice, cu mâna pe inimă: eu am fost 9 ani acolo, n-am primit nicio decizie, nicio informare de la niciun serviciu secret sau ne-secret. Ba din contră, nu ne-au dat, când am cerut anumite instituții”.

El a adăugat că îi e greu să creadă că CCR va da o interdicție privind candidaturile din partea SOS România, partidul condus de Diana Șoșoacă, la alegerile parlamentare.

„Mi-e greu să cred asta, pentru că în urmă cu nici șase luni li s-a aprobat să candideze la la alegerile locale și la alegerile europarlamentare și chiar au au trecut peste alegeri și au câștigat câteva locuri acolo, două sau, mă rog, au fost trimiși acolo”, a conchis el.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Selly încurajează tinerii să meargă la vot: „Gândiți-vă la viitorul vostru”. Are însă și un avertisment

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024: Cum arată buletinul de vot din primul tur, în România și străinătate

Nicușor Dan spune că a decis cu cine votează la prezidențiale: „Eu tot timpul am votat util”

Partenerii noștri