Live

Foto Vreme de primăvară la început de februarie. Au înflorit ghioceii în mai multe orașe din țară

Data actualizării: Data publicării:
Fotografiile cu primii ghiocei au împânzit și rețelele sociale, unde au adunat numeroase aprecieri. Sursa foto: Șansa News

Vremea deosebit de caldă din ultimele zile a adus primii ghiocei din 2024. Din Cluj-Napoca până la Constanța, gingașii vestitori ai primăverii și-au făcut deja apariția printre frunzele și crengile uscate, spre bucuria oamenilor. Meteorologii spun că temperaturile sunt mult peste normalul perioadei și anunță că, de luni încolo, vremea se va răci brusc, iar temperaturile nocturne vor fi, în unele zone din țară, mult sub pragul de îngheț. 

Printre primele orașe din țară, unde au înflorit ghioceii, este Sibiu. Derutați de gradele cu plus din termometre, aceștia și-au făcut apariția în mai multe curți din oraș. Temperaturile primelor zile de februarie au fost prielnice pentru micile plante, atât de îndrăgite de oameni, scriu jurnaliștii de la Ora de Sibiu.

Sursa foto: Ora de Sibiu

Aerul tropical care s-a abătut asupra României a făcut ca "vestitorii primăverii" să înflorească mai repede și în Cluj-Napoca. În parcul Babeș, încă de duminică era deja atmosferă de primăvară, scriu jurnaliștii de la Știri de Cluj.

Sursa foto: Doina Gecse Borgovan

Fotografiile cu primii ghiocei au împânzit și rețelele sociale. În Buzău, oamenii au postat zeci de imagini cu gingașele flori, care au strâns numeroase aprecieri, scriu cei de la Șansa News.

Sursa foto: Șansa News

Și în orașul Constanța, ghioceii au apărut mai devreme decât era de așteptat, scrie Ziua de Constanța. Localnicii au fost surprinși să îi descopere în locuri neașteptate, sfidând temperaturile încă scăzute din timpul nopților.

Sursa foto: Ziua de Constanța

De altfel, și meteorologii spun că vremea este, în aceste zile, deosebit de caldă. În Banat, Moldova și Muntenia temperaturile vor atinge chiar și 18 grade Celsius, în timp ce în Oltenia maximele se vor încadra între 15 și 19 grade Celsius.

De săptămâna viitoare, însă, vremea va intra într-un proces de răcire, iar termometrele vor indica, pe timpul nopții, -5 grade Celsius în Moldova și -10 grade Celsius la munte, transmite ANM.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Pericolul depresiei de Crăciun. Cum putem să înfruntăm haosul și stresul de sărbători

Partenerii noștri