VIDEO Tentativă de omor în Brașov. Un bărbat a fost rănit grav, după ce mai mulți indivizi au intrat în casă și l-au atacat cu un topor
Tentativă de omor în orașul Săcele, din județul Brașov. Un bărbat a fost rănit grav după ce mai mulți indivizi au intrat în locuință și l-au atacat cu un topor.
ACTUALIZARE 13.40. Doi bărbaţi au fost reţinuţi, fiind cercetaţi pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu, în urma conflictului violent ce a avut loc, sâmbătă seara, într-un cartier din municipiul Săcele, în care au fost implicate mai multe persoane şi pentru aplanarea căruia a fost necesară intervenţia unor echipaje de jandarmi, poliţişti şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale.
Conform unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, trei persoane au fost rănite, un bărbat necesitând internarea în spital.
Cei doi bărbaţi care au fost ulterior reţinuţi ar fi pătruns, fără drept, în curtea imobilului unui al treilea şi l-ar fi agresat fizic cu un obiect contondent.
"Din primele cercetări efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, trei bărbaţi, cu vârste de 40, 45 şi 47 ani, s-ar fi agresat fizic, ulterior în agresiune intervenind şi alte persoane, rude ale acestora. Cei trei bărbaţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, în cazul unuia dintre aceştia fiind necesară internarea. În baza probatoriului administrat în cauză, două dintre persoanele bănuite de săvârşirea faptei, respectiv bărbaţii în vârstă de 40 şi 45 ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Braşov", a precizat IPJ Braşov.
Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul II: Sandu vs Stoianoglo. Val de alerte cu bombă la secții de vot, inclusiv în România
Un tren a rămas blocat în câmp în județul Brașov, după ce motorul a luat foc. Zeci de călători au fost evacuați
„Boala” grea a românului: vrea să fie proprietar.
Caz de sclavie la o stână din Covasna: șase persoane exploatate de o familie
Cum arată primul tren electric chinezesc de mare viteză care va circula prin România cu până la 160 km/h
Doi dintre cei opt agresori care au bătut cu ciocanul un bărbat, lângă București, au fost prinși. Sunt acuzați de tentativă de omor
Tragedie evitată la limită, în Brașov: un șofer a evitat în ultima clipă să lovească un pieton care a căzut în fața mașinii
Un român din Spania a fost rănit grav după ce s-a aruncat în fața unui taur la coridă
Singura grădină zoologică din țară unde vizitatorii pot admira Panda roșu, o specie pe cale de dispariție
3 persoane au fost rănite, sâmbătă seara, după o confruntare într-un cartier din Săcele. Pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenţia unor echipaje de poliţişti, jandarmi şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale.
Incidentul a avut loc în jurul orei 20:00, când a fost anunțat la 112 un conflict între mai multe persoane. Altercația ar fi pornit după ce mai multe persoane ar fi intrat peste un bărbat în casă și l-ar fi lovit în cap cu toporul.
Bărbatul agresat a fost transportat de urgență la spital.
În urma incidentului au existat și alte victime, care au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Polițiștii cercetează acum cauzele care au dus la producerea tentativei de omor.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News