VIDEO. Câțiva tineri s-au dus să cumpere un iPhone cu o cadă plină de monede
S-au dus cu o cadă plină de monede ca să cumpere un iPhone XS de la Apple. Unde? Evident, în Rusia.
Mai mulți tineri din Moscova au vrut să vadă dacă pot achiziționa un iPhone plătind doar cu monede, cu o groază de monede, scrie The Moscow Times.
Miercuri dimineață, un video postat pe Instagram îi arată pe tineri în timp ce varsă monede în cadă.
După ce au terminat de umplut cada, au urcat-o în mașină și au plecat spre Evropeisky Mall din capitala Rusiei.
Cada cântărea nu mai puțin de 350 de kilograme și a fost dificil de transportat până în magazin, dar tinerii s-au descurcat până la urmă.
Cantitatea de monede din cadă? 100.000 de ruble (circa 1.500 de dolari), bani suficienți ca să cumpere telefonul dorit.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News