Live

VIDEO Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar

Data publicării:
Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar. Foto: TikTok

Poliţia Cluj a deschis o anchetă, după ce imagini cu o autospecială au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una dintre maşini merge pe şosea, cealaltă pe trotuar, scrie News.ro.

”În urma apariţiei unor imagini în care o autospecială de poliţie circula pe trotuarul unei străzi din Cluj-Napoca, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a demarat verificări pentru a stabili toate circumstanţele acestui eveniment. În cazul în care se vor identifica încălcări ale legislaţiei în vigoare, vor fi aplicate măsurile legale corespunzătoare”, a transmis, marţi seară, Poliţia Cluj.

În imaginile postate pe Facebook se vede cum o maşină de poliţie merge pe trotuar, iar alta pe şosea.

”Abia îi vezi o dată la două săptămâni şi când îi vezi ei fac numai tâmpenii. Aţi văzut că a venit ăla pe trotuar frate. Abia a încăput printre stâlpişorii ăia doi, dar el a venit pe trotuar, printre oameni (...) poliţistul ăla cu maşina care a mers pe bandă a început să râdă, frate, de ăla care a mers pe trotuar (...) Mor oamenii pe drum, dar na, noi ne distrăm”, a afirmat cel care a filmat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un polițist de la rutieră a fost lovit de un șofer fugar și fără permis. Urmărire pe străzile din București

Mobilizare de forțe a Ministerului Afacerilor Interne în minivacanța de Crăciun. Câți angajați MAI vor fi în stradă

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Pericolul depresiei de Crăciun. Cum putem să înfruntăm haosul și stresul de sărbători

Partenerii noștri