Live

Viceprimarul Capitalei propune concesionarea către operatori privaţi a clădirilor cu risc seismic deţinute de primărie

Data actualizării: Data publicării:
Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei. Foto: George Călin/Inquam Photos

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu propune ca în cazul clădirilor cu risc seismic aflate în patrimoniul municipalităţii şi care nu pot fi utilizate în scop administrativ să se recurgă la concesiune de lucrări publice.

Operatori privaţi ar urma să le consolideze şi să le reintroducă în circuitul civil, spune viceprimarul.

"O abordare, nu o să vorbim de parteneriate publice-private, pentru că legislația nu este încă aplicabilă în România, însă vom vorbi de acel termen definit concesiuni de lucrări publice, prin care poți oferi o clădire după ce ai consilidat dreptul de proprietate juridic în acea clădire, îl poți oferi, iar beneficiarul, care pe o perioadă de 49 de ani preia clădirea și o consolodează, după ce Municipalitatea își asumă să emită autorizația de construire și să aibă și expertizarea proiectului tehnic, acea clădire cu siguranță va reintra în circuitul civil. Noi, ca și municipalitate, ne dorim în primul rând siguranța cetățenilor și acele clădiri să reintre în circuitul civil", a declarat Stelian Bujduveanu la Digi24.

El a menţionat că a semnat un acord de principiu, astfel încât municipalitatea să îşi dea acordul în vederea consolidării pentru toate imobilele în care deţine cote părţi. Astfel, asociaţiile de proprietari sau colocatarii nu vor mai trebui să aștepte o decizie de la primărie pentru pentru a începe lucrările de consilidare.

Viceprimarul a pledat şi pentru varianta exproprierilor în situaţiile în care există coproprietari care nu vor să îşi dea acordul în vederea consolidării.

Se reiau lucrările de consolidare pentru 10 imobile din București

Stelian Bujduveanu a anunţat miercuri că se reiau lucrările de consolidare pentru zece imobile din Bucureşti, iar alte 16 clădiri vor intra în lucru etapizat, din această primăvară.

Cele zece imobile de locuit şi clădiri administrative la care se vor relua lucrările în primăvară sunt situate în centrul Capitalei.

La trei clădiri situate pe Bd. M. Kogălniceanu 30, Calea Victoriei 22 - 24 şi Strada Pictor Ştefan Luchian, lucrările sunt finalizate în proporţie de 10% şi vor fi reluate procedurile de proiectare şi execuţie.

La patru clădiri situate pe străzile Biserica Enei 14; Blănari 2; Ştirbei Vodă 20; Vânători 17, lucrările sunt finalizate în proporţie de 70%. Pentru acestea se vor organiza, în scurt timp, proceduri de atribuire a contractelor de continuare a lucrărilor.

La clădirea situată pe Strada Franceză nr. 30, lucrările sunt finalizate în proporţie de 95%. Imobilul va fi recepţionat chiar din această primăvară.

Clădirile situate pe străzile Blănari 6, 8, 10 şi Spătarului 36 au fost finalizate şi sunt în faza de recepţie.

Totodată, 16 imobile de locuit şi clădiri administrative cu risc seismic vor intra în execuţie, etapizat, în anul 2023: 12 clădiri sunt în faza avansată de proiectare, printre care cele situate pe Calea Moşilor 82, Mihai Vodă 13, Str. Dianei 2, Str. Franceză 32, Str. Schitu Măgureanu 3, Str. Baltagului 17; pentru trei clădiri au fost emise autorizaţii de construire - Calea Victoriei 101A şi B, Carol I 63, B-dul N. Bălcescu 32-34, iar pentru clădirea din Str. Boteanu 3A-3B s-a intrat în stadiu de licitaţie.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au reacționat ferm, după ce UEFA i-a spus ”NU” României în urma meciului cu Kosovo: ”Nici n-a stat pe gânduri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, despre posibila respingere a referendumului pentru București: „Nu poate fi mai rău decât mandatul pe care l-am avut deja”

Atac direct al lui Nicușor Dan la adresa Avocatului Poporului: „Apără mafia imobiliară”

„Cade oraşul pe noi”. Avertisment privind clădirile cu risc seismic din Capitală. Câte imobile au fost consolidate în 30 de ani

Banca de Alimente din București e aproape gata. Anunțul făcut de Nicușor Dan

Partenerii noștri