Live

Un tânăr de 25 de ani a murit, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon. Bărbatul nu avea permis de conducere

Data actualizării: Data publicării:
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon

Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, scrie Agerpres.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un autoturism a căzut în lacul Pantelimon.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă.

''Din cauze ce urmează a fi stabilite, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care conducea un autovehicul pe str. Peleş, a căzut cu autoturismul în lacul Pantelimon. Poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere, împreună cu pompierii şi o persoană civilă, au reuşit extragerea celui în cauză, pe care l-au predat echipajului medical în vederea aplicării manevrelor de resuscitare'', precizează sursa citată.

În pofida eforturilor depuse de către salvatori, tânărul a fost declarat decedat la faţa locului.

Din primele verificări, cel în cauză nu avea permis de conducere.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident grav la ieşirea de pe A1, la Orăştie. În zonă se circulă cu dificultate

Trafic rutier blocat pe Valea Oltului, din cauza unui accident în care au fost implicate cu două autoutilitare

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Accident grav pe „Drumul Morții”: 4 mașini s-au ciocnit, după ce un șofer a intrat pe contrasens

Partenerii noștri