Un microbuz și opt mașini au ars pe o stradă din Bacău. Cauza este încă necunoscută
Un microbuz și opt mașini au ars, în noaptea de joi spre vineri, pe o stradă din municipiul Bacău, cauza incendiului fiind necunoscută.
Poliţiştii din Bacău au deschis, vineri, un dosar penal pentru distrugere în cazul incendiului care a afectat opt autoturisme şi un microbuz.
„La data de 16 septembrie, poliţiştii băcăuani au fost sesizaţi, prin 112, despre faptul că în curtea unei instituţii publice din Bacău ar fi izbucnit un incendiu. (...) Poliţiştii au constatat că nouă autoturisme au fost afectate de incendiu, fără a fi înregistrate victime. Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei”, se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a anunţat că la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD.
Pompierii au acţionat pentru localizarea şi stingerea flăcărilor care cuprinseseră autovehiculele.
Din primele estimări, au ars opt autoturisme si un microbuz.
Potrivit reprezentanţilor ISU Bacău, cauza incendiului este în curs de stabilire.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News