Live

Un deputat PNL cere concedierea roboților din call center. "Este o situație inadmisibilă la care s-a ajuns!"

Data actualizării: Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Un deputat PNL le-a pus gând rău roboților din call center-uri. Gabriel Avrămescu vrea ca apelurile clienților care sună la diferiți furnizori să nu mai fie preluate de mesaje predefinite, ci direct de un angajat. "Este o situație inadmisibilă la care s-a ajuns! Când suni la call center ai nevoie să vorbești direct cu un om care să te ajute în problema ta, nu cu un robot", a declarat parlamentarul Gabriel Avrămescu pentru Șansa News.

În ultimii ani, tot mai mai multe companii din România au apelat la roboți, în relația cu clienții. Fie că e vorba de compania de electricitate, de gaz, de apă, de telefonie mobilă sau de bancă, apelanții sunt nevoiți să aștepte, de cele mai multe ori, zeci de minute pentru a fi preluați de un operator.

O experiență similiară a avut, recent, și un deputat PNL din Buzău. Gabriel Avrămescu a sunat la bancă și, până să ajungă să vorbească cu un angajat, s-a văzut nevoit să aștepte pe linie 30 de minute.

"Este o situație inadmisibilă la care s-a ajuns. Când suni la call center ai nevoie să vorbești direct cu un om care să te ajute în problema ta, nu cu un robot!", spune parlamentarul.

Tocmai de aceea, Gabriel Avrămescu le-a pus gând rău roboților și vrea să inițieze un proiect de lege, prin care să îmbunătățească relația dintre furnizori și clienți. Concret, parlamentarul va cere ca roboții cu mesaje predefinite să fie înlocuiți de oameni.

"Voi avea o inițiativă legislativă pentru eliminarea roboților atunci când suni la call center-ul unui furnizor. Oamenii în vârstă din mediul rural nu știu nici să folosească tableta, nici să facă conturi pe toate site-urile furnizorilor și acolo e nevoie de această comunicare directă. Eu am sunat la bancă și am așteptat 30 de minute ca să fiu preluat de un operator. Ne dorim digitalizare, dar hai să vedem cu ce costuri și până unde", a declarat deputatul PNL.

Potrivit acestuia, o inițiativă similară a existat și în Spania, ce a eliminat roboții din comunicarea cu clienții.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri