Live

Un copil de 3 ani și 6 luni a fost trimis acasă de educatoare în prima lui zi de grădiniță pentru comportament nepotrivit

Data actualizării: Data publicării:
Părinții băiețelului au fost chemați să-l ia pe copil după nici două ore. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un copil de 3 ani și șase luni din Bihor a fost trimis acasă de educatoare, chiar în prima lui zi de grădiniță. La nici două ore după ce l-a lăsat pe băiețel, mama a fost chemată să-l ia, lucru care i-a revoltat pe părinți. Directoarea instituției spune că cel mic ar fi fost violent cu colegii săi de grupă. Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care a demarat o anchetă, scrie Bihon.ro.

Incidentul a avut loc luni, 11 septembrie 2023, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 34 din Oradea.

"În prima zi de grădiniță, copilul meu, de 3,5 ani, a fost trimis acasă de educatoarea sa, după 1,5-2 ore, chiar în prima zi din grupa mică. Soția mea a trebuit să-și ia o zi liberă de la lucru pentru a lua copilul de la grădiniță. Mi se pare inadmisibil ca un dascăl să nu poată să îl ajute pe copil să se integreze, ci să-l trimită acasă la nici două ore, fără măcar să ajungă să-mi cunoască micuțul”, a declarat tatăl copilului, Iosif Ciarnău, pentru sursa citată.

Contactată de jurnaliștii de la Bihon.ro, directoarea grădiniței spune că educatoarea nu ar fi informat-o despre situație decât după ce le-a cerut părinților să vină după copil.

"În dosarul de înscriere al copilului există un raport de evaluare, deoarece el nu verbaliza deloc, la vârsta de 3 ani și cinci luni. Tot în raportul de evaluare, este specificat și că micuțul și-a petrecut mult timp alături de sora sa, de 20 de ani (care avea în grijă propriul copil, în vârstă de 2 ani la momentul evaluării lui) și că are acces la tehnologie parte bună din zi. Specialiștii le-au recomandat părinților renunțarea totală la tabletă, telefon, tv. Comportamental, în prima zi de grădiniță, s-a manifestat foarte violent, scuipând și lovind pe toată lumea. În acest context, de frica de a nu-și provoca vreun rău sieși și celorlalți copii, doamna educatoare a contactat-o pe mamă, pentru a vedea cum să reacționeze ca să-l calmeze. Părinții nu i-au spus nimic colegei mele când l-au adus la grădiniță și l-au lăsat în grija ei", a declarat Cornelia Borz, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 34 din Oradea.

Directoarea spune și că a sunat-o pe mama copilului în aceeași zi și i-a propus o altă grupă pentru băiețel.

"Am sunat-o pe mămică și i-am propus o alternativă. Nu l-am dat afară, nu i-am spus să-l ia acasă sau că nu-l mai primim la grădiniță. Din contră, știind că unii copii se adaptează mai greu, i-am oferit mamei un loc, tot la secția maghiară, în grădinița noastră, dar în altă grupă din structura arondată nouă – Grădinița nr. 48. Pe moment, a fost de acord, spunând că este de acord. Am întrebat a doua zi educatoarele dacă a ajuns copilul și dacă s-a adaptat, însă acestea mi-au comunicat că nu l-au mai adus", a precizat Cornelia Borz.

În paralel cu ancheta internă din grădiniță, și Inspectoratului Școlar Bihor face cercetări în acest caz.

"Încă suntem în faza de cercetare a problemei semnalate. Evident, este necesar punctul de vedere al părinților și al educatoarei, iar apoi decidem demersurile ulterioare", a declarat Georgeta Bara, inspector de specialitate în educație timpurie, responsabilul de învățământul preșcolar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Între timp, părinții ar fi decis să-și mute copilul în altă grădiniță, mai scrie sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un băiat de zece ani din Timiș este în stare gravă, după ce a fost găsit vineri inconștient într-un bazin de la un aquapark din Oradea

Congres medical internațional în Oradea. 11 operații demonstrative au fost transmise live în două spitale din România și Ungaria

Alegeri parlamentare 2024: Vocea românilor întorși acasă în ziua de care depinde soarta țării: "Ce votăm va pune amprenta pe viitor”

„Să înceapă magia!”. S-au deschis Târgurile de Crăciun din Oradea și Brașov. Mii de oameni s-au bucurat de spectacolul de lumină

Partenerii noștri