Live

Un bărbat din Dolj a fost arestat preventiv după ce, într-o transmisiune pe Facebook, a ameninţat că va ucide un poliţist

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un bărbat din municipiul Calafat, judeţul Dolj, a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de ultraj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor după ce, într-o transmisiune în direct pe Facebook, a spus că deţine un pistol cu care intenţionează să omoare un poliţist.

Acasă la bărbat, poliţiştii au găsit pistolul. El a precizat şi persoana pe care voia să o omoare, fiind vorba despre un poliţist care, în urmă cu mai puţin de o lună, a scos şi folosit pistolul din dotare faţă de un alt bărbat care devenise recalcitrant cu echipajul Poliţiei.

„În dimineaţa zilei de 18 august a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Calafat. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În fapt, un bărbat de 44 de ani, din localitate, este bănuit că în seara zilei de 25 iulie a.c., prin intermediul unei reţele de socializare, ar fi adresat ameninţări cu moartea unui poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat. Cu ocazia percheziţiilor desfăşurate, la unul dintre imobile a fost găsit un pistol, acesta fiind ridicat pentru expertizare, bărbatul de 44 de ani fiind condus la audieri”, transmite, sâmbătă, Poliţia judeţeană Dolj.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că urmează ca arma găsită la percheziţii să fie expertizată pentru a se stabili dacă este letală.

Aceleaşi surse au precizat că poliţistul ameninţat a făcut parte dintr-un echipaj care, în seara zilei de 25 iulie, a încercat să oprească în trafic un şofer beat şi fără permis de conducere, pe raza municipiului Calafat. După o urmărire, şoferul a fost oprit, acesta a refuzat să se legitimeze, iar unul dintre cei doi pasageri a devenit recalcitrant, fiind împuşcat.

Poliţistul care, la acel moment a tras un foc de armă în plan vertical şi alte două focuri către picioarele agresorului este cel ameninţat. Totuşi, ancheta deschisă în urma transmisiunii pe Facebook arată că bărbatul de 44 de ani nu se afla în maşina oprită de echipajul Poliţiei în 25 iulie.

Urmează ca, în cadrul verificărilor, să se stabilească dacă între persoana care l-a ameninţat pe poliţist şi cei trei bărbaţi există vreo legătură.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cea mai calduroasă zi de 17 decembrie din istorie a fost înregistrată la Calafat. Ce temperatură maximă s-a atins

Focar de râie într-un centru de bătrâni din Dolj. Mărturii cutremurătoare despre suferința îndurată de angajați și pacienți deopotrivă

Un bărbat a jefuit o benzinărie din Calafat, ameninţând-o pe vânzătoare cu un cuţit

Cadavrul unei femei, găsit la marginea unei localităţi din Dolj, între buruieni. Anchetatorii ar fi aflat cum s-a comis crima

Partenerii noștri