Live

Un băiat de 16 ani din Brăila a fost înjunghiat de cinci ori. Poliția a reținut un suspect

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Un băiat de 16 ani, elev la Liceul cu Program Sportiv din Brăila, a fost înjunghiat luni de cinci ori, una din lovituri perforându-i un plămân. Adolescentul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în afara oricărui pericol, potrivit informaţiilor furnizate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Dragoş Voicu.

ACTUALIZARE 21.00 Un băiat de 16 ani a fost reţinut de poliţişti fiind bănuit de înjunghierea unui băiat de aceeaşi vârstă. "Poliţiştii au identificat şi condus la sediul poliţiei un tânăr în vârstă de 16 ani, din Brăila, bănuit pentru săvârşirea agresiunii, în vederea continuării verificărilor şi stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de săvârşire a faptei", a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

"Un elev de 16 de la Liceul cu Program Sportiv a fost înjunghiat astăzi, în afara curţii liceului. A avut cinci plăgi înjunghiate, dintre care două abdominale fără probleme, superficiale, nepenetrante, încă una în axilă şi aceea fără probleme, o a patra plagă care a fost în torace, penetrantă, cu sânge şi aer în pleură şi încă o plagă/tăietură în zona scalpului. A fost operat pe partea de plămân, pentru că acolo a fost nevoie, drenat, iar în momentul de faţă e în afara oricărui pericol. Nu avem detalii despre cum s-a întâmplat, dar a fost o bătaie serioasă, dacă agresorul a dat cu cuţitul în neştire. Din fericire, dacă putem spune aşa, nu a dat foarte tare", a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Voicu.

Luni, în jurul orei 16,10, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de către Spitalul Judeţean Brăila cu privire la faptul că unui tânăr i se acorda îngrijiri medicale ca urmare a unei agresiuni, informează IPJ Brăila.

"Poliţiştii au efectuat verificări, iar din primele date se pare că un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiul Brăila, ar fi fost agresat, suferind vătămări corporale ce au necesitat asistenţă medicală de specialitate. În prezent poliţiştii efectuează cercetări, în vederea identificării autorului, având un cerc de bănuiţi, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun", a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drum reparat înainte de inaugurare. Povestea celor 13 kilometri de asfalt pe care ar fi trebuit să se circule de un an. „Ca la noi!”

Cutremur în România, vineri seara

Două persoane, prinse sub un mal de pământ în Brăila: un bărbat a murit, iar celălalt este în stare gravă

Explozie într-un bloc din Brăila: 40 de adulți și 9 copii au fost evacuați. 16 apartamente și o grădiniță, afectate

Partenerii noștri