Țara ultra-dezvoltată din Europa în care oamenii încă se mai uită la televizoare alb-negru
Secolul XXI, epoca LCD-urilor și a concertelor în care artiștii decedați sunt readuși la viață sub forma hologramelor, iar în unele state europene microcipurile implantate sub piele înlocuiesc cardurile bancare, abonamentul la sala de fitness sau buletinul. Și totuși, în această reverie digitală, unii preferă lumea pierdută a televizoarelor alb-negru.
Londra poate fi numită capitala europeană a televizoarelor monocrome. Mai mult de 7.000 de gospodării din Marea Britanie folosesc încă televizoare alb-negru, scrie The Guardian.
Numai în Londra se află 1.768 de televizoare alb-negru.
„Peste jumătate dintre televizoarele Marii Britanii sunt conectate la Internet. Și este foarte interesant faptul că peste 7.000 de gospodării aleg să urmărească emisiunile favorite pe ecrane alb-negru”, spune Jason Hill, un purtător de cuvânt al serviciului pentru licențe TV.
Transmisiunile color au debutat în Regatul Unit în 1967, pe 2 iulie, cu turneul de tenis de Wimbledon. În 2000, existau 212.000 de licențe TV monocrome, dar până în 2003 numărul scăzuse deja la 93.000.
Jeffrey Borinsky, istoric al tehnologiei TV, are o explicație pentru acest atașament britanic față de televizorul alb-negru: „Sunt sute de colecționari ca mine, care au multe televizoare alb-negru. Cine dorește toate aceste creaturi 4 K Ultra HD, toate antenele astea satelit sau ecrane mai mari decât camera în care locuiești, când poți să ai un glorios televizor alb-negru?”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News