Live

Bulgaria a reintrodus obligativitatea purtării măştilor, după creşterea numărului cazurilor de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:

Bulgaria a reintrodus luni obligativitatea purtării măștilor în toate spaţiile publice închise, după ce această ţară din Balcani a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, scrie Agerpres, citând Reuters.

"Singurul scop al acestei decizii este acela de a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor bulgari", a declarat ministrul Sănătății Kiril Ananiev, adăugând că rezidenţii din Bulgaria trebuie să poarte măşti sanitare în magazine, la evenimente sportive, în cinematografe şi teatre. De asemenea, este obligatorie şi respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între persoane.

Bulgaria, o ţară cu o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori, şi-a redeschis restaurantele şi cafenelele, după ce recomandările de izolare au fost ridicate pentru cele mai multe stabilimente.

Săptămâna trecută, Bulgaria a înregistrat 606 cazuri noi de COVID-19, cea mai mare creştere a numărului săptămânal de infectări cu noul coronavirus. Totalul cazurilor raportate a ajuns în această ţară la 3.905, iar cel al deceselor la 199.

Bulgaria a decretat stare de urgenţă epidemiologică pentru o lună în data de 13 mai, care a înlocuit precedenta stare de urgenţă, permiţând Ministerului Sănătăţii să extindă restricţiile implementate împotriva noului coronavirus.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

O nouă mutație a coronavirusului a fost clasificată ca „variantă de interes”. JN.1 se răspândește rapid pe glob

Partenerii noștri