Live

Suspiciune de crimă în Cluj: Un tânăr a fost găsit mort în apartament, cu urme de violență pe corp. Polițiștii au deschis dosar penal

Data publicării:
Suspiciune de crimă în Cluj: Un tânăr a fost găsit mort în apartament, cu urme de violență pe corp.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind sesizați printr-un apel 112 de faptul că, într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca a fost găsit un bărbat decedat în vârstă de 34 de ani. Victima prezenta urme de agresiune fizică la nivelul abdomenului, relatează stiridecluj.ro.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost găsit mort într-un apartament de pe strada Galați din municipiul Cluj-Napoca, în dimineața zilei de 18 octombrie, în jurul orei 09:30. Descoperirea macabră a fost raportată autorităților printr-un apel la 112.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că trupul victimei prezenta urme de violență la nivelul abdomenului, ceea ce ridică suspiciuni de crimă.

Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Cluj pentru a fi efectuată necropsia în vederea determinării cauzei exacte a decesului.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au declarat că s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, iar ancheta este în plină desfășurare, autoritățille căutând să elucideze circumstanțele acestei tragedii.

„La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 09.30, printr-un apel la 112, a fost sesizat faptul că într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost găsită o persoană decedată. S-a stabilit identitatea bărbatului decedat, în vârstă de 34 de ani. Acesta prezenta urme de agresiune fizică la nivelul abdomenului. Cadavrul a fost transportat la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, de către organele de cercetare penală din cadrul IPJ Cluj - Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj,” a transmis IPJ Cluj, pentru stiridecluj.ro

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adolescent înecat într-o balastieră ilegală din Prahova: Primarul din Podenii Noi și fratele său au fost reținuți

23 de mașini vandalizate, pe o stradă din Cluj-Napoca. Polițiștii îi caută pe făptași

„Exagerat de scumpe”. Cartierele din România cu cele mai mari costuri ale vieții. Topul este condus de București și Cluj-Napoca

Accident feroviar grav la Lugoj. Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tren

Partenerii noștri