Zece handbaliști din Burundi au dispărut înaintea unui meci. Poliția croată îi caută de o săptămână
Departamentul de poliție din Primorje-Gorski Kotar a declarat că se depun eforturi pentru a localiza jucătorii și a stabili cum au dispărut. Potrivit informațiilor, jucătorii, toți născuți în 2006, erau cazați la centrul studențesc din Rijeka, pe care l-au părăsit miercurea trecută. Poliția a spus că jucătorii nu au mai răspuns la apeluri de atunci, informează The Guardian.
În declarația reprezentaților poliției se precizează: „Poliția a fost notificată despre absența cetățenilor burundieni care participau la campionatul mondial pentru cadeți.
Tinerii au plecat fără să îi vadă sau să îi audă cineva.
„Miercuri în jurul orei 15.30 au plecat într-o direcție necunoscută. Se iau măsuri și acțiuni pentru a găsi handbalistii dispăruți și pentru a stabili toate faptele și circumstanțele relevante ale dispariției lor.”, spun polițiștii.
Federația croată de handbal a declarat că înainte de un meci cu Bahrain, jucătorii din Burundi au părăsit campusul fără permisiunea staff-ului lor tehnic.
Președintele Federației de Handbal din Burundi, Dauphin Nikobamye, a declarat că sunt în stare de șoc. „Atât noi, ca federație, cât și părinții acestor tineri jucători îi rugăm pe toți cei care ne pot ajuta să-i găsim”, a spus el. „Nu știu cum ne vom întoarce acasă fără ei.”
Potrivit presei croate, jucătorii s-ar putea să-și fi planificat evadarea, folosindu-și vizele pentru a solicita azil în Europa.
În 2019, doi studenți nigerieni jucători de tenis de masă au fost deportați pe nedrept în Bosnia de poliția croată, care i-a confundat cu migranți fără acte. Ei aveau vize regulate care le acordau permisiunea de a fi în Croația în momentul detenției, dar poliția nu i-a crezut și i-a trimis cu forța în Bosnia fără a le verifica statutul.
În acea zi, autoritățile croate interceptaseră un grup de oameni care încercau să treacă granița cu Bosnia și Herțegovina.
Poliția din Croația a negat orice faptă greșită și a răspuns că erau suspiciuni cu privire la intențiile jucătorilor de tenis de masă. Potrivit poliției, un alt nigerian care a participat la campionat a încercat să treacă granița din Croația în Slovenia cu câteva zile înainte.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News