Live

Wimbledon 2019 | Simona Halep, după victoria împotriva Mihaelei Buzărnescu: A fost un meci la nivel ridicat

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep a întâlnit-o în turul doi al Turneului de tenis de la Wimbledon pe Mihaela Buzărnescu. Foto: Guliver/GettyImages

Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) a reacţionat după victoria obţinută împotriva Mihaelei Buzărnescu (31 de ani, 53 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-2, în turul doi la Wimbledon 2019.

Românca a descris partida ca pe un meci de nivel ridicat, în care ambele au jucat foarte bine, aşa cum a şi fost. Apoi, Halep a vorbit despre următoarea provocare, din turul trei, unde o întâlneşte pe Viktoria Azarenka (Belarus, 40 WTA).

„Am jucat bine amândouă, a fost un meci la nivel ridicat. Am fost mai puternică metal, din punctul meu de vedere. Am avut 2-0 şi două mingi de game, n-am reuşit să le iau şi probabil mi-a scăzut încrederea în mine. Şi ea şi-a ridicat nivelul foarte mult. Consider că, după setul doi, am reuşit să stau calmă. Sunt mult mai relaxată, sunt fericită, încerc să mă bucur de fiecare zi. Am reuşit să îmi îndeplinesc tot ce voiam. Sunt în continuare motivată, îmi doresc să câştig de fiecare dată când intru pe teren. Acest lucru nu s-a schimbat”, a spus Simona Halep, miercuri, în direct la Eurosport.

În ceea ce priveşte partida cu Azarenka, din turul trei al Wimbledon 2019, Halep a spus: „Mă aştept la un meci dificil. Am încredere, joc bine contra ei. Va fi un meci diferit. Sunt pregătită, sunt puternică pe ceea ce am eu de făcut şi vom vedea ce va fi”, a conchis fostul lider mondial, potrivit Mediafax.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri