VIDEO. Naomi Osaka scrie istorie. Cum au sărbătorit japonezii
Naomi Osaka le-a adus duminică un strop de bucurie japonezilor greu încercați de dezastre în ultimul timp. Ea a reuşit o victorie istorică la US Open: a devenit prima niponă care câştigă un titlu de Grand Slam.
CTP, după ce Halep a fost învinsă de Williams la Australian Open: Nu am înțeles de ce Simona nu și-a asumat mai multe riscuri
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Deșteptarea la Tokyo s-a dat duminică dimineața de la sediul companiei japoneze Nissin Food Products Co., care o sponsorizează pe Naomi Osaka. Angajații, în frunte cu președintele firmei, Koki Ando, au izbucnit în strigăte gălăgioase de bucurie când Osaka a reușit punctul ce i-a adus victoria, relatează The Asahi Shimbun. „A reușit!”, au strigat cei peste 150 de angajați care i-au scandat numele jucătoarei născute în țara lor. S-au adunat în holul firmei pentru a urmări meciul înainte de ora 5:00 dimineața, toți îmbrăcați la fel, în tricouri făcute special pentru această ocazie, aducând ca „recuzită” baloane și vuvuzele.
Alți fani ai niponei s-au adunat în baruri pentru a urmări meciul în direct.
Sportiva de 20 de ani a învins-o în finala de la US Open 2018 pe eroina sa din copilărie, Serena Williams, la capătul unui meci care a durat o oră şi 19 minute. Pentru niponă este al doilea trofeu din carieră, după ce în primăvară s-a impus, tot în America, la Indian Wells.
Pentru Serena, finala de la Flushing Meadows s-a transformat din setul doi într-un război cu arbitrul, care i-a dat trei avertismente şi o penalizare.
Citiți și:
FOTOGALERIE. US Open se încheie cu o mare surpriză și cu un scandal la fel de mare
Cele două feţe ale Serenei Williams - FOTOGALERIE
Jucătoarea Naomi Osaka a declarat, după ce a câştigat US Open, că atunci când a îmbrăţişat-o pe Serena Williams, idolul său, s-a simţit din nou ca un copil.
„Când am îmbrăţişat-o pe Serena la fileu, m-am simţit din nou ca un copil. Când eram mică am scris o compunere despre ea, în clasa a III-a. Am spus: Vreau să fiu ca ea. Îmi voi aminti mereu de Serena, pe care o iubesc. A fost foarte drăguţă cu mine la fileu şi pe podium”, a spus Osaka.
„Cred că poate în câteva zile îmi voi da seama ce am reuşit. Am simţit că nu trebuie să mă las copleşită de emoţii, doar să mă concentrez să joc tenis pentru că asta m-a adus la acest punct”, a explicat Naomi Osaka.
Jucătoarea japoneză Naomi Osaka, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20, a câştigat, sâmbătă, turneul US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 17, scor 6-2, 6-4. Trofeul de sâmbătă este primul titlu de grand slam pentru Naomi Osaka.
Diferenţa de vârstă de 16 ani şi 20 de zile dintre Serena Williams (36 de ani) şi Naomi Osaka (20 de ani) este a doua din istoria finalelor US Open, după cea de la ediţia din 1991, când în ultimul act s-au întâlnit Monica Seles şi Martina Navratilova, între care este o diferenţă de vârstă de 17 ani şi 45 de zile.
Născută dintr-o mamă japoneză şi un tată originar din Haiti, jucătoarea niponă de 1,80 metri trăieşte în Statele Unite de la vârsta de trei ani, având reşedinţa în Florida. Naomi Osaka are ceva din alura Serenei Willimas, dar şi ceva din jocul americancei, serviciul - primul peste 180 de kilometri pe oră - şi loviturile puternice. Japonezei îi place jocul ofensiv şi loveşte destul de bine atât cu dreapta, cât şi cu reverul. Este motivul pentru care, entuziasmați și de tinerețea ei, jurnaliștii au numit-o „noua Serena”.
„Mama a sacrificat multe pentru mine și înseamnă mult. Îi place să privească meciurile. Tata nu se uită la meciuri, doar se plimbă”, a spus Naomi Osaka după finala de la US Open.
Performanțele lui Naomi Osaka
Pentru Serena Williams este a doua oară, în decurs de câteva luni, când suferă o înfrângere rușinoasă în fața tinerei nipone. Serena Williams, fostul lider autoritar al tenisului mondial, nu a reușit să treacă de Osaka nici în primul tur la Miami Open 2018, când a pierdut în fața niponei tot în două seturi, 6-3, 6-2. Dezamăgită de înfrângerea suferită, Serena Williams a plecat atunci imediat după meci și a refuzat să participe la conferința de presă. Fusese, însă, meciul dintre un idol și discipolul său. „Am fost foarte emoționată când am intrat pe teren. Dacă nu ştiaţi, Serena este jucătoarea mea favorită. Să joc împotriva ei este un vis împlinit, este extraordinar că am reuşit să câştig. Serena este motivul pentru care m-am apucat de tenis. Am văzut-o de atâtea ori la TV şi mereu am susţinut-o, aşa că a trebuit să mă gândesc că nu joc împotriva ei, ci împotriva altcuiva, iar acest lucru a fost foarte greu", declara atunci Naomi Osaka.
Declarații la fel de admirative a făcut Osaka și la Flushing Meadows, în ciuda faptului că ea a câștigat. „Întotdeauna a fost visul meu să joc cu Serena în finala de la US Open. Sunt recunoscătoare că am putut să joc în fața ta”, a fost mesajul de la final al lui Osaka. Iar la un alt interviu, acordat după meci, sportiva de 20 de ani a explicat prin ce a trecut în timpul furtunoasei finale: „A fost dificil. Mi-am făcut griji pentru ea. Fanul din mine a ieşit la suprafaţă”, scrie digisport.ro.
Tinerețea este poate și motivul pentru care Naomi Osaka cade adesea pradă emoției. A fost văzută de mai multe ori plângând pe teren, dar fără îndoială, momentul cel mai surprinzător a fost în aprilie, în timpul meciului de la Charleston cu Julia Gorges (6-7, 3-6), când nipona a început să plângă la un on court-coaching. Ea a fost cu greu consolată de antrenorul ei, Sascha Bajin. „E deprimant”, au fost singurele cuvinte ale lui Naomi, care și-a acoperit fața cu un prosop.
„Ce am simțit azi e foarte dificil. Nu am mai simțit așa ceva în viața mea. Am o depresie. Nu știu cum să explic, dar e ceva ce vine în valuri. Așa s-a întâmplat și ieri. M-am trezit cu o depresie”, a explicat apoi Osaka, potrivit digisport.ro. Apoi, sportiva cu origini haitiene a avut un răspuns care i-a lăsat pe jurnaliști cu gura căscată. Întrebată ce vrea să facă în perioada următoare, aceasta a replicat sec: „Nimic”!
Naomi Osaka este învingătoarea de anul acesta de la Indian Wells, primul său trofeu din carieră. Ea a eliminat-o în semifinalele turneului pe Simona Halep, nr. 1 mondial. Cele două se mai întâlniseră și în optimile de la Australian Open, când sportiva română reușise să o învingă.
Japoneza în vârstă de 20 de ani a avut o ascensiune remarcabilă de la începutul acestui an. Și-a trecut în palmares victorii împotriva unor nume importante din tenisul mondial: Simona Halep, Maria Sharapova și Serena Williams. La Indian Wells, s-a impus după o finală cu o altă mare speranță a tenisului mondial, Daria Kasatkina.
Dacă înainte de Australian Open era pe locul 72 WTA, după două luni, ajunsese deja pe locul 44, iar înainte de Miami Open era pe locul 22, pentru ca la 23 iulie să ajungă pe 17, cea mai bună clasare a ei din carieră. Acum, este pe locul 19, dar de luni va urca vertiginos în ierarhia WTA. Va fi numărul 7 mondial, cea mai bună clasare a unei jucătoare japoneze de la Kimiko Date, care în 1995 a ajuns nr. 4 WTA.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News