Live

Ucraina solicită guvernului de la Londra să refuze vizele jucătorilor ruşi şi belaruşi pentru Wimbledon

Data actualizării: Data publicării:
Ucraina solicită guvernului de la Londra să refuze vizele jucătorilor ruşi şi belaruşi pentru Wimbledon. Foto: Profimedia

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat vineri că decizia organizatorilor turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, de a permite prezenţa jucătorilor ruşi şi belaruşi este „imorală” şi a solicitat autorităţilor de la Londra să nu acorde vize acestor sportivi, scrie Reuters.

„Decizia de a permite participarea ruşilor şi belaruşilor la Wimbledon este imorală. A încetat Rusia agresiunea în Ucraina, a terminat cu atrocităţile? Nu, doar că cei de la Wimbledon au decis să găzduiască doi complici la crime. Facem un apel la guvernul de la Londra să nu acorde vize acestor jucători”, a spus Kuleba.

Organizatorii turneului de Grand Slam de la Wimbledon vor permite în acest an participarea jucătorilor de tenis din Rusia şi Belarus ca sportivi neutri şi în anumite condiţii.

Unicul Grand Slam pe iarbă a interzis anul trecut prezenţa jucătorilor ruşi şi belaruşi, din cauza invaziei Moscovei din Ucraina, motiv pentru care ATP şi WTA nu au acordat puncte la acest turneu şi au impus sancţiuni economice contra All England Club şi Federaţiei britanice de tenis, în calitate de organizatori.

Anul trecut, organizatorii au susţinut că interzicerea jucătorilor din cele două ţări a fost singura sa opţiune viabilă conform îndrumării oferite de guvernul britanic.

„Actuala noastră intenţie este de a accepta înscrieri ale jucătorilor ruşi şi belaruşi ca sportivi neutri şi cu respectarea condiţiilor adecvate. Condiţiile au fost dezvoltate cu grijă după un dialog constructiv cu guvernul Regatului Unit, LTA (Federaţia britanică de tenis) şi organisme internaţionale ale părţilor interesate în tenis şi sunt aliniate cu recomandările guvernamentale pentru organismele sportive din Marea Britanie”, se arată într-un comunicat al All England Lawn Tennis Club (AELTC).

Condiţiile de înscriere includ interzicerea unor manifestări de susţinere a Rusiei pentru invazia din Ucraina şi interzicerea participării jucătorilor care primesc finanţare de la statul rus şi/sau belarus.

Turneul de la Wimbledon a fost singurul Grand Slam la care jucătorii ruşi şi belaruşi nu au putut să joace în 2022, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

În acest an însă, fanii londonezi îi vor putea vedea în acţiune pe cei mai buni jucători ruşi, în frunte cu Daniil Medvedev (5 ATP) şi Andrei Rublev (7 ATP), dar şi pe belarusa Arina Sabalenka, 2 WTA, câştigătoarea de la Australian Open, sau rusoaica Daria Kasatkina (8 WTA).

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Partenerii noștri