Simona Halep, aclamată de 20.000 de fani pe Arena Națională. „Sunt foarte mândră că sunt româncă!”
Simona Halep s-a întors luni acasă, după ce a cucerit, la Paris, primul său titlu de grand slam. Simona Halep a fost întâmpinată la aeroport de ministrul sportului, Ioana Bran, şi de preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. Apoi, seara, a urmat explozia de bucurie a fanilor, pe Arena Națională.
ACTUALIZARE 20:27. Pe scenă revine Monica Anghel, care îi cântă Simonei hitul Tinei Turner „Simply The Best”, într-o ploaie de confetti. În acest timp, Simona dă autografe pe mingi de tenis unui grup de copii sportivi.
Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas
Stere Halep, revoltat: „100 de ani să-i dea suspendare”
Simona Halep, dopată. Ce este roxadustatul
Simona Halep, dopată. Părerea unui medic sportiv
Simona Halep, campioană la Toronto
Simona Halep, impresionată de David Popovici
David Popovici reacționează la mesajul transmis de Simona Halep
CTP, după finala de la Melbourne: Simona are încă sete de victorie
Primele impresii ale Simonei Halep după nuntă
ACTUALIZARE 20:26 „Mulțumesc bunului D-zeu că mi-a dat un asemenea cadou”, spune, pe scenă, Stere Halep, tatăl marii campioane.
ACTUALIZARE 20:23 „Dl. Ilie Năstase știe mai bine decât mine, că are două Grand Slamuri, așa că sper să-mi dea azi din puterea lui să mai câștig și eu unul”, spune Simona Halep în momentul în care pe scenă urcă Ilie Năstase și rostește câteva cuvinte. „După răbdare au venit și trandafirii, adică victoriile”, spune fostul campion.
ACTUALIZARE 20:16. Moment jenant pe Arena Națională. Primarul Gabriela Firea este huiduită de spectatori în momentul în care îi înmânează Simona o plachetă și un mare buchet de flori.
Citiți și: Reacția Gabrielei Firea după ce a fost huiduită pe Arena Națională
În schimb, cum începe să vorbească Simona, galeria e entuziasmată. „Chiar dacă provin dintr-o țară mai micuță, se poate face performanță mare”, spune Simona și publicul izbucnește: SI-MO-NA, SI-MO-NA. „N-aș vrea să mai plec de pe scena asta, e un moment foarte frumos!”, mărturisește Simona Halep.
ACTUALIZARE 20:14 Monica Anghel și Marcel Pavel cântă imnul național, pe scenă, alături de Simona Halep. Spectatorii sunt în picioare și cântă și ei. Sunt cel puțin 20.000 de spectatori în tribune.
ACTUALIZARE 20:10 Simona Halep își face apariția pe Arena Națională însoțită de primarul general, Gabriela Firea. Este îmbrăcată în costumația Nike cu care a câștigat la Roland Garros.
ACTUALIZARE 20:00 În jur de 10.000 de oameni, între care mulți copii, o așteaptă pe Arena Națională pe Simona Halep pentru a-și prezenta trofeul.
ACTUALIZARE 17:25 Un moment amuzant regizat de Poliția Română. Mașina în care se afla Simona Halep a fost oprită la câțiva metri după ce a plecat de la aeroport, pentru a o „amenda” simbolic pe Simona pentru excesul de viteză de care a dat dovadă la serviciu. „La rever”, a precizat Simona. În finala de la Paris a fost de 172 km/h. Iată imaginile:
ACTUALIZARE 16:55 Acest trofeu este și al meu, și al României, aici am crescut, aici m-am antrenat, aici am ajuns campioană - a spus Simona Halep.
Ea a mulțumit familiei și fanilor, spunând: „Probabil sunt jucătoarea cu cei mai mulți suporteri, la toate meciurile”.
„Acasă e cel mai bine”, a spus campioana. Ea a recunoscut că nu prea a dormit după câștigarea titlului și abia azi-dimineață a început să simtă bucuria. Simona Halep a subliniat sprijinul și contribuția pe care au avut-o la succesul ei antrenorul Darren Cahill și omul de afaceri Ion Țiriac.
„Darren Cahill mi-a transmis că trebuie să merg să câştig. Cele trei finale de dinainte au fost tratate cu o emoţie diferită, nu cu aşa mare încredere. Domnul Ţiriac mi-a spus demult, că dacă joc cum ştiu eu, voi câştiga fără probleme”, a spus Simona Halep.
„Nu prea am dormit, după meciul de sâmbătă am dormit doar 3 ore. Azi dimineaţă am început să simt bucuria şi acum este şi mai mare emoţia. Merg înainte, cariera mea nu se opreşte aici şi visez la mai multe trofee de acest fel, acum mă simt împlinită profesional. Am crezut cu disperare că pot câştiga un Grand Slam, nu am cedat niciodată”, a spus Simona.
Ea a mărturisit că cel mai emoționant moment pe care l-a trăit a fost cel în care imnul României a răsunat pe arena de la Roland Garros.
„Mă simt împlinită, dar drumul meu nu se oprește aici, o să îndrăznesc să visez la noi titluri”, a promis Simona Halep. Cele trei finale pierdute m-au ajutat să câștig acum, a declarat Simona.
„Vreau să am copii, cât mai mulți, dar deocamdată acest titlu parcă mi-a dat și mai multă energie”, a spus ea, răspunzând întrebării unui ziarist apropo de Serena Williams.
„Oriunde îl pot prezenta (trofeul), oriunde este ok”, a precizat Simona referitor la polemicile care au apărut în legătură cu locul unde ar fi fost potrivit să prezinte trofeul.
„Am simțit o greutate în picioare, când am câștigat ultimul punct, nu prea exteriorizez, dar în interior am avut nevoie să mă uit la oamenii care au fost alături de mine în acest parcurs” - a explicat Simona în legătură cu momentul care a făcut înconjurul lumii, cel în care a sărit peste lojă pentru a-și îmbrățișa antrenorul și familia.
Ea a spus că a fost impresionată de nenumăratele mesaje primite, inclusiv din partea altor sportive din circuit, cărora le-a mulțumit. Ea a menționat că primul mesaj primit a fost de la Petra Kvitova, dar a primit felicitări și de la Serena Williams, trimise prin intermediul lui Darren Cahill. „Cu Șarapova nu m-am intersectat”, a precizat ea răspunzând unei întrebări.
ACTUALIZARE 16:50 Simona Halep iese din avion ținând în mână o cupă mică asemănătoare trofeului de la Roland Garros. Are o ținută simplă, pantaloni negri și un tricou gri. A coborât din avion și s-a îmbrățișat cu cei care o așteptau chiar la scara avionului, după care s-a îndreptat către salonul oficial, unde a fost felicitată, a primit flori și a dat câteva autografe. Simona urmează să facă declarații.
Simona Halep a coborât din avion având în braţe o replică în miniatură a trofeului cucerit la Roland Garros, Cupa Suzanne Lenglen.
Aeronava "Alexandru Ioan Cuza" a companiei Tarom a fost udată de două maşini de pompieri, în semn de respect pentru aducerea campioanei de la Roland Garros.
La intrarea în Salonul Oficial a fost pus covorul roşu, iar Halep a fost primită de ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, de preşedintele FRT, George Cosac, dar şi de preşedintele COSR, Mihai Covaliu.
ACTUALIZARE 16:30 Avionul TAROM în care se află Simona Halep a aterizat pe Otopeni. Campioana va face în scurt timp declarații. Urmăriți-le în direct aici.
Luni seară, la ora 20:00, Primăria Capitalei organizează o ceremonie în onoarea sa. Evenimentul va avea loc la Arena Naţională, în faţa zonei VIP- intrarea oficială, o ceremonie în cadrul căreia Simona Halep, cetăţean de onoare al Capitalei, va prezenta românilor replica trofeului cucerit la Roland Garros, Cupa Suzanne Lenglen. Intrarea va fi liberă.
„Mâine seară, la ora 20:00 pe Arena Națională din București voi prezenta trofeul primit pentru câștigarea primului turneu de Grand Slam. Roland Garros 2018. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere! Vă aștept la Arena Națională”, a trasmis duminică seară Simona Halep, pe Facebook.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un „major”, după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.
Simona Halep era, luni, lider mondial pentru a 32-a săptămână.
Citiți și: Simona Halep ia avans în clasamentul WTA. Cum arată acum topul 10
Mesaj emoționant al Simonei pentru cei care au susținut-o
Halep: În trecut le-am cumpărat spectatorilor bilete la meciurile mele
Cahill a făcut public unul dintre secretele Simonei. Cu ce psiholog a lucrat sportiva
Imagini cu Halep la ședința foto oficială de la Roland Garros
GALERIE FOTO. Istoria în imagini a unei zile fericite
Reporter la Roland Garros: Am văzut ziariști cu ani mulți de meserie plângând la masa presei
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News