Live

Finala „extaz-agonie-speranță-înfrângere”. Simona Halep - Elise Mertens, 6-3, 4-6, 3-6, la Doha

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-3, de belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA, în finala turneului de categorie Premier de la Doha. Mertens a cerut un time-out medical la scorul de 6-3, 2-1, pentru Halep, când românca era „pe val”. După o pauză destul de lungă, meciul s-a echilibrat şi a fost câştigat de Mertens. În ciuda înfrângerii suferite, Halep va urca, luni, pe locul 2 WTA.

Simona Halep joacă la Doha finala cu numărul 34 din carieră. Foto: Agerpres

Qatar Open este pentru Simona Halep turneul meciurilor simple care devin complicate. Pe de o parte, Halep ezită să-şi "lichideze" adversarele atunci când le are la mână, pentru că evoluţia ei este fluctuantă, iar pe de altă parte, nici rivalele nu sunt dispuse să cedeze nimic fără luptă. Aşa a fost la Doha, când, la început, Elise Mertens a fost copleşită de jocul Simonei Halep, nereuşind niciun punct în vreo cinci ghemuri, apoi nivelul prestaţiei jucătoarei române a scăzut şi cel al belgiencei a crescut, parcă de nicăieri, în cazul acesteia. A rezultat un nou meci epic, dar pierdut de data aceasta de Halep, care a luptat, dar a fost epuizată fizic şi psihic după dificila săptămână avută în Qatar.

Mertens, 1,79 metri, loveşte destul de tare, dar nu cu forţa pe care o imprimă mingii alte jucătoare de talia ei. Sportiva belgiană caută marginile terenului şi apasă pe lovituri în momentul în care vrea să puncteze, dar precizia ei, în primul set, a fost la cote scăzute. În setul I al finalei de la Doha, bombardamentul a venit din cealaltă parte a fileului, de la fostul lider WTA, care are numai 1,68 metri înălţime. Mertens a fost redusă la defensivă de o jucătoare cu mare poftă de joc. Aflată mai mult la respingere, jucătoarea de 23 de ani a fost în imposibilitatea de a pune ceva consistent pe teren, nici măcar cu serviciul, şi s-a mărginit să dea mingile înapoi, să le înalţe, în speranţa unor greşeli ale rivalei. Iar Halep, cu jocul ei mixt, cu lovituri spectaculoase şi erori din poziţii favorabile, a ţinut-o pe belgiancă prezentă pe tabelă, dar şi-a făcut şi punctele câştigătoare.

În setul al doilea, Elise Mertens a servit mult mai bine, s-a apărat mai atent, a fost mai activă, mai precisă, fără a-şi modifica prea mult tactica de a o lăsa pe adversară să joace, să-şi asume responsabilitatea de a puncta. Belgianca a fost totuşi mai ofensivă şi a echilibrat astfel întâlnirea. Această schimbare a încurcat-o pe Halep, care s-a văzut întinsă mai mult, obligată să joace mai mult şi, pierzându-şi răbdarea, a greşit mai mult.

În setul I sunt mai uşor de amintit ghemurile în care cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul. Halep a obţinut primul ghem, de 3-1, Mertens l-a luat pe următorul, de 3-2, şi din nou românca, pe cel de 5-3, în rest numai break-uri sau rebreak-uri. Astfel, setul i-a revenit jucătoarei mai bune, cu 6-3, după 34 de minute. De la 3-3 la 6-3, 1-0, belgianca nu a câştigat niciun punct, nici de la 1-1 la 3-1, în primul set.

Simona Halep a avut 2-0 în setul al doilea înainte ca belgianca să reuşească un rebreak. La 2-1, aceasta din urmă a cerut un time out medical, pentru probleme la spate, a mers la vestiare, iar partida a fost întreruptă vreo 8-9 minute. La reluare, jucătoarea belgiană şi-a fructificat serviciul şi a egalat la 2. Echlibrul serviciului bine făcut s-a menţinut în acest set până la 4-4, când Mertens a reuşit un nou break, pe care l-a consolidat în ghemul următor, câştigând setul cu 6-4, după o oră şi 29 de minute de la start.

În decisiv, Mertens a devenit o jucătoare complet schimbată faţă de setul I, o luptătoare, etalând un nivel ridicat atât fizic, cât şi din punct de vedere al loviturilor. Ea a condus cu 2-0, după un break în ghemul de început şi după ce a salvat trei mingi de rebreak, în ghemul următor, pe propriul serviciu. Halep nu a cedat şi a egalat la 2, cu două ghemuri solide. Fostul număr 1 mondial a avut o minge de 3-2, a ratat-o, şi Mertens s-a desprins apoi, la 4-2. A fost desprinderea decisivă, belgianca punând capăt meciului cu 6-3, după două ore şi 13 minute.

Calificarea în finală este recompensată la Doha cu un premiu de 84.850 de dolari şi cu 305 de puncte WTA. Trofeul este recompensat cu 158.895 de dolari şi cu 470 de puncte WTA.

Simona Halep, câştigătoare la Doha în 2014, a jucat anul trecut în semifinale la Qatar Open, când competiţia era de categorie Premier 5.


LIVE TEXT SIMONA HALEP - ELISE MERTENS ÎN FINALA TURNEULUI DE LA DOHA


ora 19.50 Halep a dat dovadă de fair-play în declarația de la finalul partidei și i-a spus lui Mertens că este o „mare jucătoare”

ora 19.30 Simona Halep pierde finala de la Doha. Halep s-a grăbit să meargă la vestiare după meci. Să sperăm că problemele de la spate nu sunt unele serioase. Urmează turul doi de la Dubai, unde va juca miercuri.

ora 19.24 Este 5-3 pentru Mertens și Halep servește pentru a rămâne în meci. Dacă își câștigă serviciul în game-ul următor are ultima șansă de a face re-break.

ora 19.19 Game ușor pentru Halep, care își câștigă serviciu la 0. Jucătoarea din România pare că are, la rândul ei, probleme medicale. A dus mâna la spate de mai multe ori și pare puțin epuizată. Să sperăm că totul este bine.

ora 19.13 Halep nu reușește din păcate să-și consolideze breakul. Este 3-2 pentru Mertens, care urmează la serviciu.

ora 19.08 Halep face un nou game rapid și reușește re-break-ul restabilind echilibrul în acest meci. Este 2-2 și răsuflăm ușurați alături de Simona.

ora 19.04 Halep își face serviciul rapid și reduce diferența de pe tabela la 2-1. Avea nevoie de acest game. Tensiunea este la cote maxime și în acest meci.

ora 19.02 Elise Mertens câștigă un game lung, foarte important în economia psihologică a meciului. Să sperăm că nu o va dărâma pe Halep total.

ora 18.51 Simona Halep își cedează serviciul la început de set decisiv. Este 1-0 pentru Mertens și Halep trebuie să se regrupeze

ora 18.48 A început setul decisiv cu Halep la serviciu

ora 18.43 Este 6-4 pentru Mertens în setul doi. Vom avea set decisiv, pentru că finalele nu sunt niciodată ușoare și pentru că atunci când joacă Simona Halep tensiunea e garantată. La fel ca loviturile spectaculoase și, pe alocuri, momentele amuzante. Să îi ținem pumnii lui Simo, care pare puțin iritată de atitudinea lui Mertens, care a cerut time out medical când jucătoarea noastră avem meciul în mâini și era de neoprit. Dacă poate însă cineva să revină spectaculos într-un meci, atunci aceasta este Simona Halep

ora 18.36 Mertens se desprinde la 5-3 și va servi pentru șansa de a trimite finala în setul decisiv. Să vedem răspunsul lui Halep

ora 18.24 Este 4-4 și Mertens pare că a profitat din plin de time-out-ul medical

ora 18.29 Chiar și cei mai mari dintre campioni au nevoie de un moment de intimitate. Chiar și în mijlocul unei importante finale WTA :)

ora 18.28 4-3 reușit cu un as de Simona Halep. Românca nu o lasă pe Mertens să preia controlul meciului. Este de neoprit și tot mai aproape de un nou titlu la Doha. „Nu știm ce a zis, dar suntem de acord”, glumesc fanii pe Twitter

ora 18.20 3-2 pentru Simona Halep și pumnul ridicat în aer

ora 18.14 Elise Mertens revine și face 2-2 după o pauză medicală destul de lungă.

ora 18.02 Elise Mertens cere time-out medical și merge la vestiare. Acuză dureri la spate. Atmosfera fabuloasă făcută de fani. Românca are de departe cei mai mulți fani din circuitul WTA

ora 18.00 Mertens își ia breakul înapoi și reușește în sfârșit să câștige un game după un șir lung de lovituri năprasnice ale Simonei Halep. Este 2-1 în setul doi

ora 17.55 Simona Halep a câștigat primul set, printr-un încă un spectaculos break. Iar Mertens pare să fi pierdut terenul pur și simplu. Este 2-0 în setul secund, iar Halep are victoria în mână. Până și „neimpresionabilul” van Cleemput pare impresionat

ora 17.45 5-3 după servicii de peste 170 km/h și un as. Halep pare de neoprit

ora 17.42 Simona face 4-3 după un schimb de mingi de pe altă lume și încheie gameul cu nu unul, ci două voleuri senzaționale. Este finala „punct ochit-punct lovit”

ora 17.35 Mertens își face serviciul și reduce diferența la 3-2. Halep este un adevărat uragan, jocul ei fiind spectaculos

ora 17.31 Halep își consolidează break-ul și este 3-1

ora 17.30 Dacă va câștiga finala de azi de la Doha, Simona Halep va bifa a 200-a victorie din carieră. Este cea de-a 34 finală din cariera româncei. Să-i ținem așadar pumnii! Hai, Simo!

ora 17.29 Simona Halep s-a ambiționat și i-a arătat lui Mertens de ce a fost numărul 1 mondial. Break la 0 și urmează la serviciu. Este 2-1 pentru Halep

ora 17.26 Start intens de meci în finala de la Doha. Mertens face rapid re-break și restabilește echilibrul meciului

ora 17.23 Halep face break la dedut de meci și îi „fură” serviciul lui Mertens. Început bun pentru româncă

ora 17.13 A început finala de la Doha dintre Simona Halep și Elise Mertens, Mertens este prima la serviciu

ora 17.12 Simona Halep a terminat antrenamentul înainte de meci alături de Elise Mertens. Sunt 20 de grade Celsius la Doha, iar ploaia s-a oprit. Vreme perfectă pentru tenis

Foto: DigiSport

ora 17.00 Simona Halep a intrat pe teren

Foto: captura DigiSport

ora 16.55 În așteptarea finalei dintre Simona Halep și Elise Mertens de la Doha, ne amuzăm cu un moment superb care s-a întâmplat ieri în sala media de la Qatar Open 2019. Reporterul DigiSport Gabriel Morariu a fost aplaudat de colegii jurnaliști după victoria fabuloasă a Simonei Halep.

ora 14.45 Simona Halep a răspuns în sfârșit la întrebarea momentului și a dezvăluit de ce nu a cerut on court coaching de la van Cleemput

ora 14.05 Iar Gică Hagi, cel care o cunoaște pe Simona Halep de pe vremea când era doar un copil cu visuri uriașe, are un mesaj pentru ea înainte de finala cu Elise Mertens

ora 13.45 Și Ambasada Suediei de la București a postat un mesaj superb pentru Simona Halep după semifinala de la Qatar Open 2019. Este o adevărată declarație de dragoste pentru jucătoarea din România

ora 13.30 Jurnaliștii stăini au fost impresionați de revenirea spectaculoasă a Simonei Halep din semifinala cu Elina Svitolina. Numai cuvinde de laudă pentru Halep

ora 13.10 Simona Halep a vorbit puțin, cu DigiSport, despre strategia pe care o va aplica azi, în finala cu Elise Mertens


Simona Halep a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Doha.

Elise Mertens, locul 21 WTA, a trecut în semifinale de germana Angelique Kerber, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 3, scor 6-4, 2-6, 6-1, într-o oră şi 47 de minute.

CITEȘTE ȘI: Ce făcea Thierry van Cleemput în tribune, în timpul meciului dintre Simona Halep și Elina Svitolina

Simona Halep şi Elise Mertens au mai fost adversare de două ori, în 2018, la Roland Garros şi la Madrid. În ambele meciuri s-a impus Halep.

Halep a explicat cum a câştigat semifinala de la Doha: Cu inima şi cu mintea

„Am câştigat cu inima şi cu mintea acel ghem de opt minute. Nu am renunţat, mi-am promis că nu mai renunţ în faţa ei, pentru că am pierdut două meciuri foarte rău şi mi-am spus că trebuie să fiu puternică, pentru că ea este o adversară foarte, foarte puternică şi o foarte bună luptătoare. Este poate cel mai bun meci de până acum, este incredibil că am putut să-l câştig şi sunt foarte fericită că am fost puternică pe picioare, nu am fost obosită şi am câştigat. Înseamnă mult pentru mine o nouă finală la Doha, am amintiri extraordinare de la acest turneu pe care l-am câştigat în 2014, să am o nouă şansă să joc finala, să joc pentru acel trofeu minunat este foarte frumos şi să revin pe terenul central în faţa unui asemenea public este nemaipomenit. Vă mulţumesc tuturor că aţi venit”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Elise Mertens se declară pregătită psihic pentru finala cu Halep

Jucătoarea belgiană Elise Mertens a declarat, vineri, că este pregătită psihic pentru finala cu Simona Halep, la turneul de la Doha, relatează L’Equipe: „Împotriva Simonei Halep va trebui să fiu agresivă, dar nu prea mult. Ea are multă experienţă, va fi foarte dificil, dar sunt pregătită psihic pentru mâine”, a spus Mertens.

CITEȘTE ȘI: Cât de periculoasă este Elise Mertens, adversara de azi a Simonei Halep în finala de la Doha

Elise Mertens s-a calificat, vineri, în finala turneului de categorie Premier de la Doha, în care o va avea ca adversară pe Simona Halep. Mertens, locul 21 WTA, a trecut în semifinale de germana Angelique Kerber, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 3, scor 6-4, 2-6, 6-1, într-o oră şi 47 de minute.

Finalele Simonei Halep

Titluri WTA de simplu: 18 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

CITEȘTE ȘI: CTP: Halep a fost un Hopa-Mitică, nu se sparge, nu se strică 

Finale WTA de simplu: 15 - Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri