Simona Halep, după meciul cu Sabalenka: A fost greu pentru că e mai înaltă decât mine şi are multă putere
Simona Halep a avut parte de un sfert de finală complicat la turneul din Dubai. A pierdut primul set în meciul cu Aryna Sabalenka, dar s-a impus apoi cu un dublu 6-2. Mereu e complicat să joc împotriva ei, e foarte puternică, a spus, după meci, Simona Halep, potrivit Mediafax.
La finalul duelului, Simona Halep a recunoscut că se aştepta la o confruntare grea. Chiar dacă începea ca favorită în faţa bielorusei Aryna Sabalenka, primul set a înclinat balanţa în defavoarea ei din cauza loviturilor puternice ale adversarei.
„A fost greu să-mi găsesc ritmul. Mereu e complicat să joc împotriva ei, e foarte puternică. Loveşte mingea tare, aşa că a trebuit să joc mai repede şi să dau tot ce pot ca să câştig. E greu pentru că e mai înaltă decât mine şi are multă putere. A fost nevoie să îi stopez mingile şi apoi să iau iniţiativa, să deschid jocul. E adevărat, am suporteri peste tot unde merg să joc. Ador să joc în Dubai, sunt fericită că voi fi în semifinale şi voi evolua din nou în faţa acestui public”, a spus Simona Halep, citată de DigiSport.
În faza următoare, Simona va evolua împotriva lui Jennifer Brady, care a trecut în sferturi de Garbine Muguruza din Spania.
În cealaltă semifinală de la Dubai se întâlnesc Petra Martic şi Elena Rybakina.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News