Simona Halep, anunț plin de tristețe pe contul său de Facebook: „M-a învățat absolut tot ce înseamnă tenisul”
Simona Halep a anunțat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că primul său antrenor, Ene Nicușor, a încetat din viață. Jucătoarea din Constanța este marcată de tristul eveniment, dar spune că se bucură că acesta a fost alături de ea pe scena de la Constanța când a sărbătorit trofeul de la Wimbledon. „Mereu în sufletul meu”, scrie Simona.
Simona Halep, pe Facebook: „Doar ce am aterizat de la Dubai acolo unde am facut pregătirea pentru noul an. De fiecare dată când ajung o sun pe Mama... Astăzi apelul s-a încheiat cu vestea trista că Domn Profesor Ene ne-a părăsit, o persoană blândă care nu m-a certat nici măcar o dată în toți acei 4 ani în care m-a învățat absolut tot ce înseamnă tenisul. A fost una dintre cele mai importante cărămizi pe care el a pus-o la această carieră minunată a mea. Mă bucur enorm că a fost alături de mine pe scena de la Constanța, atunci când am sărbătorit trofeul de la Wimbledon.
...Mereu în sufletul meu! Dumnezeu să-l ierte!!!”
Faptul că Simona Halep a ajuns printre cele mai bune 10 sportive din clasamentul WTA nu l-a surprins pe omul care i-a îndrumat pașii constănțencei, la începutul carierei. Ene Nicușor a fost primul antrenor al Simonei.
Profesor la Liceul Sportiv din Constanța, cel care a descoperit-o pe câștigătoare a două Grand Slam-uri, la Roland Garros în 2018 și la Wimbledon în 2019, Ene Nicușor, a declarat că se aștepta de mai mult timp la succesul sportivei, pentru că majoritatea jucătoarelor pe care le-a întâlnit fuseseră învinse de româncă și în trecut.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News