Live

Serena Williams, eliminată de la Miami de noua revelație a tenisului mondial

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Serena Williams, fost numărul 1 mondial, a fost învinsă categoric, miercuri, de japoneza Naomi Osaka, în primul tur la turneul de la Miami, de categorie Premier Mandatory.

Williams a fost învinsă de japoneza Naomi Osaka, locul 22 WTA, cu scorul de 6-3, 6-2 într-o partidă care a durat o oră și 18 minute.

Serena Williams este câștigătoarea a nu mai puțin de opt trofee la turneul Premier Mandatory Miami Open, însă și-a întrerupt anul trecut activitatea pentru a da naștere primului său copil. Naomi Osaka, supranumită și noua Serena, este considerată însă, la cei 20 de ani ai săi, o revelație a tenisului mondial, având o ascensiune rapidă de formă și rezultate în numai câteva luni.

 Cu o înălțime de 1,8 metri, japoneza Naomi Osaka are ceva din alura Serenei Willimas, dar şi ceva din jocul americancei, serviciul - primul peste 180 de kilometri pe oră - şi loviturile puternice. Japonezei îi place jocul ofensiv şi loveşte destul de bine atât cu dreapta, cât şi cu reverul.

„Am fost foarte emoționată când am intrat pe teren. Dacă nu ştiaţi, Serena este jucătoarea mea favorită. Să joc împotriva ei este un vis împlinit, este extraordinar că am reuşit să câştig. Serena este motivul pentru care m-am apucat de tenis. Am văzut-o de atâtea ori la TV şi mereu am susţinut-o, aşa că a trebuit să mă gândesc că nu joc împotriva ei, ci împotriva altcuiva, iar acest lucru a fost foarte greu”, a declarat Naomi Osaka după câștigarea partidei.

Citiți și: Gestul pentru care Serena Williams ar putea fi amendată de WTA, după meciul cu Naomi Osaka

Naomi Osaka este învingătoarea de anul acesta de la Indian Wells, primul său trofeu din carieră. Ea a eliminat-o în semifinalele turneului pe Simona Halep, nr. 1 mondial. Cele două se mai întâlniseră și în optimile de la Australian Open, când sportiva română reușise să o învingă. 

Japoneză cu orgini haitiene (din partea tatălui), în vârstă de 20 de ani, Naomi Osaka a avut o ascensiune remarcabilă de la începutul acestui an. Dacă înainte de Australian Open era pe locul 72 WTA, după două luni, ajunsese deja pe locul 44, iar înainte de Miami Open era pe locul 22.

Anul trecut, Simona Halep și Naomi Osaka se întâlneau în turneul de la Miami, în turul al doilea, iar sportiva română reușea eliminarea japonezei.

Naomi Osaka va juca în faza următoare a turneului de la Miami împotriva ucrainencei Elina Svitolina.

Simona Halep, numărul 1 mondial, va evolua, joi, în jurul orei 21.00, în compania sportivei franceze Oceane Dodin, în turul doi la Miami Open.

Tot joi joacă și Sorana Cîrstea în turul doi împotriva lui Su-Wei Hsieh din Taiwan. 

Și Monica Niculescu o întâlnește joi pe Magdalena Rybarikova, iar Marius Copil, locul 84 ATP, are meci cu sportivul Mihail Kukuşkin, numărul 83 mondial, în primul tur.

Irina Begu și Mihaela Buzărnescu au fost eliminate din primul tur la Miami Open.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri