Live

Nadal, meci de aproape cinci ore la US Open cu Dominic Thiem

Data actualizării: Data publicării:
Rafael Nadal și Dominic Thiem, la finalul partidei de la US Open 2018 Foto: Guliver/Getty Images

Spaniolul Rafael Nadal, locul I ATP, s-a calificat, miercuri, în semifinale la US Open, după ce l-a învins pe austriacul Dominic Thiem, locul 9 mondial, într-un meci de cinci seturi întins pe durata a aproape cinci ore, scrie News.ro.

Deţinătorul trofeului s-a impus, scor 0-6, 6-4, 7-5, 6-7 (4/7), 7-6 (7/5), după un meci care a durat patru ore şi 49 de minute şi s-a încheiat la ora 2 şi 8 minute dimineaţa la New York.

În semifinale, Rafael Nadal îl va întâlni pe argentinianul Juan Martin del Potro, care s-a impus în faţa lui John Isner, scor 6-7, 6-3, 7-6, 6-2.

Nu este pentru prima dată când Nadal este protagonist în astfel de meciuri epuizante. Anul acesta, la Wimbledon, el a jucat chiar cu Juan Martin del Potro un meci care a durat patru ore și 47 de minute.

În ceea ce-l privește pe Isner, el este deținătorul unui record.  În 2010, la Wimbledon, l-a învins pe Nicolas Mahut (care venea din calificări) după 11 ore și cinci minute de joc, desfășurat pe parcursul a trei zile. 

Citiți și: 

Wimbledon 2018. Djokovici, în finală, după un meci de peste cinci ore cu Nadal

John Isner, protagonistul încă unui meci-maraton

Nadal (32 ani), campionul en titre la US Open, a jucat pentru prima oară un meci de cinci seturi la această ediţie a turneului de la New York. A fost, totodată, cel mai lung meci de la ediţia 2018 a turneului de la Flushing Meadows, scrie Agerpres.

Ibericul a început catastrofal, cu un set pierdut la zero, dar le-a câştigat pe următoarele două. Thiem s-a impus în setul patru şi a împins meciul în decisiv, unde cei doi au mers cap a cap până la 5-5, când Nadal a avut trei mingi de break, toate salvate de Thiem. Jocul a ajuns în tiebreak, unde Nadal a reuşit să profite de o eroare a adversarului şi a făcut diferenţa.

Thiem a reuşit 18 aşi, Nadal doar 3, fiecare a avut câte 4 duble greşeli, ibericul a adunat 55 de winners, austriacul 74, Nadal a contabilizat 49 de erori neprovocate, iar Thiem 57. Paradoxal, Thiem a avut mai multe puncte la total, 171, faţă de 165.

Nadal a făcut încă un pas către al patrulea său trofeu al US Open şi al 18-lea titlu de Mare Şlem din carieră. În semifinale, îl va întâlni din nou pe argentinianul Juan Martin del Potro. Rafael Nadal l-a învins pe del Potro în semifinalele ediţiei trecute, cu 4-6, 6-0, 6-3, 6-2, precum şi anul acesta în semifinale la Roland Garros şi în sferturi la Wimbledon.

Mai sunt de jucat încă două meciuri din sferturi înainte de a-i afla pe protagoniștii celeilalte semifinale. Croatul Marin Cilic (29 ani, nr. 7 ATP) se va bate pentru un loc în semifinale cu japonezul Kei Nishikori (19 ATP), în această seară, de la 20:30, ora României. Meciul dintre Cilic şi Nishikori va fi o reeditare a finalei de la New York din 2014, când croatul a obţinut singurul său titlu de Mare Şlem, după seturi simetrice, 6-3, 6-3, 6-3. Nishikori (28 ani), finalist în 2014 şi semifinalist în 2016, va juca în sferturi la Flushing Meadows pentru a treia oară din carieră, reamintește digisport.ro.

În celălalt meci pentru calificare în semifinale,  australianul John Millman (29 de ani, nr. 55 ATP), care a reușit surpriza eliminării în optimi a lui Roger Federer (nr. 2 ATP), îl întâlnește pe experimentatul Novak Djokovic (nr.6 ATP), devenit de curând „băiatul de aur” al tenisului mondial. Meciul are loc în noaptea de miercuri spre joi, de la ora 3:30, ora României.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serena Williams, mesaj emoţionant după retragerea lui Rafael Nadal

„Regele zgurii” s-a retras. Rafael Nadal şi-a luat adio de la lumea tenisului profesionist

Nadal, glumeţ după ce a jucat, probabil, ultima partidă a carierei: Am pierdut primul meci de simplu din Cupa Davis şi ultimul

Val de mesaje după anunțul retragerii lui Rafael Nadal. Ce spun Roger Federer, Carlos Alcaraz, Cristiano Ronaldo

Partenerii noștri