Monica Niculescu, învinsă de daneza Caroline Wozniacki. Meci de mare luptă la Miami Open 2019
Monica Niculescu, locul 138 WTA, venită din calificări, a fost eliminată, sâmbătă, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 13 mondial, în turul trei al turneului Miami Open 2019, după un meci extrem de disputat.
Caroline Wozniacki s-a impus cu scorul de 6-4, 7-6 (4), în două ore şi opt minute. Setul al doilea, care a fost un duel aprig între cele două sportive, a durat nu mai puțin de o oră și 13 minute, aproape cât o partidă obișnuită.
LIVE TEXT și LIVE VIDEO din timpul meciului, aici.
Ambele sportive au beneficiat de on court coaching. În primul set, la scorul de 4-1 pentru Wozniacki, antrenorul Monicăi Niculescu a sfătuit-o să evite jocul de uzură, avertizând-o că nu are şanse în faţa danezei cu un astfel de joc. El i-a cerut sportivei sale să nu mai improvizeze.
Pe final, Monica Niculescu a salvat patru mingi de meci, dar nu a mai reuşit să o salveze şi pe a cincea.
În runda următoare, Caroline Wozniacki o va întâlni pe taiwaneza Su-Wei Hsieh, locul 27 WTA, care a trecut în turul trei de liderul mondial Naomi Osaka.
Premiul pentru optimile de finală este de 91.205 dolari şi 120 de puncte. Cel pentru învinsele din turul trei este de 48.775 de dolari şi 65 de puncte.
Monica Niculescu figurează în programul de sâmbătă de la Miami şi cu un meci de dublu. Ea şi americanca Abigail Spears vor întâlni perechea Anna-Lena Groenefeld (Germania)/Lucie Hradecka (Cehia), scrie News.ro.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News