Live

Mihaela Buzărnescu a câștigat turneul de la Budapesta la proba de dublu și pleacă direct la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Data publicării:
Mihaela Buzărnescu a câștigat proba de dublu a turneului de la Budapesta și pleacă direct la Tokyo la Jocurile Olimpice Foto: Profimedia

Mihaela Buzărnescu a câștigat sâmbătă finala de dublu a turneului de la Budapesta, unde a făcut echipă cu reprezentanta țării gazdă, Fanny Stollar. Perechea româno-maghiată a învins în finală cuplul alcătuit din Aliona Bolsova Zadoinov (Spania) și Tamara Korpatsch (Germania).

Mihaela Buzărnescu și Fanny Stollar s-au impus în două seturi, cu 6-4, 6-4, după o oră și 17 minute de joc. Ele sunt recompensate cu 10.300 de dolari și cu 280 puncte WTA.

Mihaela Buzărnescu și Fanny Stollar ajunseseră în finală beneficiind de retragerea perechii Irina Bara-Sara Errani în semifinale, așa că au avut timp mai mult de odinhă.

Mihaela Buzărnescu a cucerit astfel al doilea său titlu WTA la dublu, după cel obţinut în 2018 la Strasbourg, alături de Raluca Olaru.

Pentru Buzărnescu aceasta a fost a şasea finală WTA la dublu. Sportiva a mai jucat trei finale în 2018, la Praga (alături de belarusa Lidia Morozova), la Nottingham (alături de britanica Heather Watson) şi la Eastbourne (alături de Irina Begu). Anul aceasta a mai disputat o finală de dublu, la Bogota, alături de Anna-Lena Friedsam (Germania).

Mihaela Buzărnescu, singura reprezentantă a României la JO Tokyo la proba de simplu

Imediat după finală, Mihaela Buzărnescu va pleca la Tokyo, unde s-a calificat în ultimul moment pentru Jocurile Olimpice, devenind astfel cea de-a 101-a sportivă a delegației române. Ea va concura în competiția feminină la simplu.

Miercuri, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat că Mihaela Buzărnescu a fost acceptată pe lista calificaţilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Buzărnescu a beneficiat de clasamentul protejat, în care ocupă locul 104, precum şi de faptul că numeroase jucătoare clasate în prima parte a ierarhiei au refuzat participarea.

„Sunt extrem de fericită şi onorată că îmi voi reprezenta ţara. Este un vis de mic copil, îmi doream din tot sufletul, sunt fără cuvinte. Abia aştept să plec acolo, să lupt pentru ţară, să dau ce am mai bun şi să vin cu un rezultat bun. Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături, țin să menționez că nu doresc niciodată să vă dezamăgesc”, este mesajul transmis de Mihaela Buzărnescu.

Raluca Olaru și Monica Niculescu sunt celelalte două jucătoare de tenis care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice, la proba de dublu feminin.

Reprezentanţii României la Jocurile Olimpice 2020 vor concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet feminin 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Monica Niculescu şi Cristina Bucşa, calificate în optimile probei feminine de dublu la Roland Garros

România are asigurată medalia de aur în proba feminină de dublu la Europenele de la Munchen

Simona Halep și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile turneului de la Linz, la simplu. Buzărnescu, în sferturi la dublu

Mihaela Buzărnescu a cucerit un nou titlu, la simplu

Partenerii noștri