Live

Marius Copil a pierdut prima finală ATP din carieră, dar urcă important în clasament

Data actualizării: Data publicării:

Marius Copil, în vârstă de 27 de ani, locul 93 mondial, a pierdut, duminică, la Sofia, prima finală a unui turneu ATP din cariera sa, în faţa bosniacului Mirza Basici, locul 129 ATP. Copil a ratat şansa de a deveni în Bulgaria primul român câştigător al unei competiţii ATP la simplu după aproape zece ani.

Copil a fost învins de bosniac cu scorul de 7-6 (6), 6-7 (4), 6-4, după un meci echilibrat, care a durat două ore şi 19 minute.

Câştigătorul turneului a obţinut 250 de puncte ATP şi 89.435 de euro, iar Copil 150 de puncte ATP şi 47.105 euro. Marius face un salt important de 19 locuri în clasamentul ATP, până pe 74.

Marius Copil este primul român care a jucat în ultimul act al unei competiţii profesioniste de simplu, după aproape şapte ani. La 21 mai 2011, Victor Hănescu pierdea la Nicolas Almagro (Spania), scor 7-6 (5), 3-6, 3-6, în finala de la Nisa.

Copil a ratat la Sofia şansa de a deveni primul campion român al unei competiţii ATP după aproape zece ani. La 13 iulie 2008, Victor Hănescu îl învingea pe rusul Igor Andreev, cu scorul de 6-3, 6-4, în finala turneului de la Gstaad (Elveţia).

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată Serena Williams după ce a slăbit spectaculos. Fanii o acuză că a folosit Ozempic

Mesajul Simonei Halep, după ce mai multe jucătoare i-au blocat revenirea în clasamentul de dinainte de suspendare

Sponsorizări de la companii de stat pentru fiul lui Călin Georgescu: Are terenuri de tenis într-o zonă exclusivistă a Capitalei

Novak Djokovic și-a anunțat noul său antrenor – este fostul său rival Andy Murray

Partenerii noștri