Live

Kiki Bertens: Îmi pare rău, Simona, dar mă faci să joc cel mai bun tenis

Data actualizării: Data publicării:
Kiki Bertens cu trofeul Mutua Madrid Open Foto: Guliver/Getty Images

Jucătoarea olandeză Kiki Bertens a declarat, sâmbătă, după ce a câştigat titlul la Madrid Open 2019, că Simona Halep o face să joace cel mai bun tenis și a felicitat echipa româncei. La rândul său, Simona Halep a avut cuvinte de apreciere pentru adversară și declarații de fair-play după ce a pierdut, pentru a doua oară în carieră, finala turneului Mutua din Spania.

Câștigătoarea Kiki Bertens, la festivitatea de premiere de la Mutua Madrid Open, alături de Simona Halep, finalistă, directorul WTA, Steve Simon, și Feliciano Lopez, directorul turneului Foto: Guliver/Getty Images

„Sunt foarte fericită că am câştigat acest trofeu, înseamnă mult pentru mine, după ce anul trecut am jucat finala pe acest incredibil teren. Vă mulţumesc pentru susţinere! Îmi pare rău, Simona, dar va fi o altă ocazie, mă faci să joc cel mai bun tenis şi felicit echipa ta, pentru o extraordinară săptămână! Succes în săptămânile ce vor veni. Mulţumiri speciale pentru toţi cei care au făcut acest turneu posibil, domnului Ţiriac, lui Feliciano (n.r. - Lopez, directorul turneului), sponsorilor, vă mulţumesc pentru tot! Este un eveniment incredibil şi abia aştept să revin anul viitor. Mulţumesc echipei mele, care munceşte în fiecare zi, mulţumesc publicului pentru susţinerea din această săptămână, abia aştept să revin", a declarat Kiki Bertens, la festivitatea de premiere.

Simona Halep, 27 de ani, locul 3 WTA, a pierdut cea de-a patra finală jucată la Madrid Open, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, de olandeza Kiki Bertens, 27 de ani, locul 7 WTA. În urma acestui rezultat, Halep a ratat şi ocazia de a reveni pe locul I WTA, însă ea va urca o poziţie, în clasamentul ce va fi publicat luni. Sportiva română a ajuns la 17 finale pierdute din 35 jucate în carieră, două dintre acestea fiind pierdute în faţa olandezei.

Kiki Bertens câştigă în premieră la Madrid, după ce anul trecut a jucat finala, şi va urca pe locul 4 WTA. Ea este prima olandeză care ajunge în top 5 WTA și, în plus, ajunge în istorie ca fiind prima jucătoare care câștigă turneul Mutua Madrid Open fără să piardă vreun set.

Kiki Bertens a mai învins-o pe Halep în ultimul act al unui turneu, anul trecut, la Cincinnati.

Cine este „devoratoarea” Kiki Bertens

Olandeza Kiki Bertens o învingea anul trecut pe Simona Halep în finala de la Cincinnati, moment în care reușea a 13-a victorie din carieră în fața unei jucătoare din top 10. Simona Halep era primul lider mondial care cădea în plasa celei supranumite „devoratoarea”.

În acest sezon, Bertens are cinci victorii în fața jucătoarelor din top 10, singura pe care nu reușise să o învingă până la Madrid fiind Petra Kvitova, în fața căreia a pierdut în semifinalele de la Stuttgart. Și-a luat însă revanșa la Madrid, în sferturile de finală, când a reușit eliminarea sportivei din Cehia, după ce în 2018 Petra Kvitova îi luase titlul olandezei în finală.

Kiki Bertens, 27 de ani, a început să joace tenis de la șase ani, la ATV Berkenrode, un club de tenis unde au jucat și unchiul și mătușa ei. Antrenorul de la club, Martin van der Brugghen, și-a dat seama de capacitățile lui Kiki încă de când avea 7 ani și a antrenat-o pe bani puțini tocmai pentru că voia să vadă până unde poate ajunge. Are două surori, ea fiind cea mijlocie. Bertens a primit prea puțin sprijin din partea federației olandeze de tenis și ca junioare nu prea a jucat în competiții internaționale. A intrat în tenisul profesionist în 2009.

Din 2015 îl are ca antrenor pe Raemon Sluiter.

Kiki Bertens e înaltă, are 1,82 metri, şi stăpânește un serviciu redutabil. În ciuda acestei arme, preferă zgura, specialiştii considerând-o printre jucătoarele care se adaptează cel mai bine la această suprafaţă. Are în palmares şi o semifinală la Roland Garros 2016. Atunci, a fost învinsă după o dispută extrem de echilibrată, de Serena Williams, scor 7-6(7), 6-4.

Semifinalistă la Turneul Campioanelor 2018, Bertens a strâns în carieră peste 7 milioane de dolari şi se află la apogeul carierei. Sora mai mare a lui Kiki este consultant de afaceri și ea este cea care îi administrează banii. La începutul lunii aprilie, Kiki Bertens ajunsese până pe locul 6 WTA (acum e pe 7, dar va urca pe 4). Fără set pierdut la Madrid, sportiva olandeză a fost o adversară grea pentru Simona Halep.

Kiki Bertens are acum în palmares nu mai puţin de nouă titluri WTA la simplu şi 10 la dublu. Anul acesta a câștigat și turneul de la Sankt Petersburg și devine astfel a doua jucătoare, alături de aceeași Petra Kvitova, care câștigă două titluri WTA. Celelalte turnee desfășurate până acum în 2019 au avut câștigătoare diferite.

Titluri WTA pentru Kiki Bertens la simplu: 2019 - St. Petersburg, Madrid; 2018 - Charleston; 2018 - Cincinnati; 2018 - Seul; 2017 - Gstaad; 2017 - Nürnberg; 2016 - Nürnberg; 2012 - Fes.

Coșmarul prin care a trecut Kiki Bertens în 2015

Kiki Bertens, ajunsă acum pe locul al 4-lea în lume, a trăit momente de coşmar cu patru ani în urmă, scria Adevărul. În 2015, în timpul turneului de la Miami, şi-a făcut câteva analize şi a reieşit că are o umflătură la gât, asemănătoare cu o tumoră. „Îndoiala doctorilor era dacă e malignă sau beningnă. Am trăit momente cumplite, pentru că alte teste spuneau că e doar o iritaţie. Să fac operaţie ar fi însemnat alte riscuri, aşa că am decis să nu fac nimic şi să continui să joc. (...) Un an nu am putut să joc cum trebuie. Nu dormeam noaptea, nu mă odihneam. Eram într-un stres cumplit. O parte din mine trăia cu gândul că am cancer“, a povestit Bertens. După un an prin spitalele olandeze, s-a întors în SUA, iar verdictul a ridicat povara de pe umerii ei: umflătura poate rămâne aşa, nu e nici cel mai mic risc. În cel mai rău scenariu, se poate face o operaţie peste 15-20 ani. „Când mi s-a spus asta, plângeam. Plângeam de bucurie, a fost o explozie emoţională. Îmi amintesc că apoi dormeam câte 12 ore, trupul meu avea nevoie de recuperare“, a povestit Kiki Bertens. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri