Live

John Isner, omul-spectacol, a câștigat Miami Open 2018

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Sportivul american John Isner, locul 17 ATP şi favorit 14, a reuşit să obţină primul titlu de Masters 1000 din carieră, după ce s-a impus duminică în finala de la Miami Open.

John Isner, în vârstă de 32 de ani, l-a învins pe germanul Alexander Zverev, locul 5 ATP, cu scorul de 6-7 [4], 6-4, 6-4.

Isner a pierdut până la Miami alte trei finale de Masters 1000, în 2012 la Indian Wells, în 2013 la Cincinnati şi în 2016 la Paris.

Cu statura sa impunătoare, de 2,08 metri, John Isner este considerat unul dintre jucătorii cu cel mai bun serviciu. El rămâne oricum în istorie prin meciul cu totul ieșit din comun din 2010 de la Wimbledon, cel mai lung din istoria tenisului profesionist, când l-a învins pe Nicolas Mahut (care venea din calificări) după 11 ore și cinci minute de joc, desfășurat pe parcursul a trei zile. Isner a câștigat meciul cu 6–4, 3–6, 6–7, 7–6, 70–68 (!!!!). Setul final a fost, singur, mai lung decât meciul ce deținea până atunci recordul de durată. A avut 491 de minute (opt ore și 11 minute). Iar în timpul acestui meci epopeic, Isner a reușit 113 ași, stabilind un nou record. Mahut, la rândul său, a avut 103 ași, în condițiile în care recordul îi aparținea lui Ivo Kaslovici, cu „numai” 78 de ași. Să mai menționăm că această partidă istorică avea loc în primul tur de la Wimbledon, iar Isner era atunci locul 23 ATP.

Iar doi ani mai târziu, în runda a doua de la Roland Garros, tot Isner a jucat cinci ore și 41 de minute, al zecelea cel mai lung meci de tenis la simplu. 

Începând de luni, el va fi numărul 9 mondial. Pe aceeași treaptă a podiumului va urca și câștigătoarea trofeului la fete, americana Sloane Stephens, 25 de ani, în prezent nr. 12 WTA, care sâmbătă a învins-o pe Jelena Ostapenko, aflată, ca și adversarul învins în finală de Isner, pe locul 5 mondial.

Astfel, se trage cortina la Miami 2018, o competiție care a adus surprize și care a fost câștigată de americani la toate categoriile. La fete simplu, trofeul i-a revenit așadar lui Sloane Stephens, la băieți simplu lui John Isner, iar la dublu băieți, frații Bryan și-au adjudecat victoria în finală în fața perechii ruse Khacharov/Rublev (4-6, 7-6, 10-4).

La dublu fete, reprezentanta gazdelor Coco Vanderweghe, alături de partenera ei australiană Asleigh Berty, au câștigat finala în fața perechii din Cehia Barbora Krejčíková / Kateřina Siniaková, cu 6-2, 6-1.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Novak Djokovic, aproape de a doborî recordul lui Pete Sampras. Are șanse să încheie anul ca nr. 1 mondial pentru a șaptea oară

Serena Williams a împlinit 39 de ani, dar nu se gândește la retragere. Încearcă să o egaleze pe Margaret Court la Roland Garros 2020

Roger Federer se impunea în urmă cu 15 ani ca nr.1 ATP. Cariera impresionantă a unui magician al tenisului

Nr. 12 WTA câștigă turneul Miami Open 2018

Partenerii noștri