Încă o eliminare de răsunet după primul tur la Wimbledon: Svitolina
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, luni, cu scorul de 7-6 (3), 4-6, 6-1, de germana Tatjana Maria, locul 57 WTA, în turul I al turneului de la Wimbledon, scrie News.ro.
Svitolina s-a înclinat după un meci de două ore şi nouă minute. Anul trecut, ucraineanca a jucat în optimile de finală la Wimbledon.
Aceasta este a doua mare supriză a primei zile pe tabloul feminin, după eliminarea americancei Sloane Stephens, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4.
În schimb, favorita principală de pe această parte a tabloul, daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, a trecut, cu 6-0, 6-3, de americanca Varvara Lepchenko, locul 97 WTA. În manşa a doua, Wozniacki va da piept cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 35 WTA.
Tot cu dreptul a început şi Serena Williams, de şapte opri câştigătoare pe iarba lononeză. Ea s-a impus cu 7-5, 6-3 în faţa olandezei Arantxa Rus, locul 105 WTA. Williams este pe locul 181 WTA acum şi va evolua în manşa a doua cu Viktoria Tomova din Bulgaria, locul 135 WTA, venită din calificări.
România are deja în turul al doilea de la Wimbledon trei jucătoare, după ziua de luni, dar marți intră în arenă și Simona Halep, Monica Niculescu și Ana Bogdan. Detalii, aici.
Alte rezultate ale zilei de luni, la Wimbledon (conform digisport.ro)
Evgeniya Rodina - Antonia Lottner 3-6, 7-5, 6-4
Shuai Zhang - Andrea Petkovic 4-6, 6-4, 2-6
Karolina Pliskova - Harriet Dart 7-6, 2-6, 6-1
Mona Barthel - Yanina Wickmayer 5-7, 4-6
Donna Vekic - Sloane Stephens 6-1, 6-3
Camila Giorgi - Anastasija Sevastova 6-1, 2-6, 6-4
Ajla Tomljanovic - Madison Keys 4-6, 2-6
Petra Martic - Ekaterina Makarova 6-7, 6-2, 3-6
Luksika Kumkhum - Bernarda Pera 4-6, 6-2, 6-3
Ekaterina Alexandrova - Victoria Azarenka 6-7, 3-6
Viktoria Kuzmova - Rebecca Peterson 6-7, 6-7
Varvara Lepchenko - Caroline Wozniacki 0-6, 3-6
Aleksandra Krunic - Madison Brengle 6-2, 3-6, 3-6
Kiki Bertens - Barbora Stefkova 6-3, 6-2
Anna Karolina Schmiedlova - Kristina Mladenovic 7-5, 2-6, 2-6
Coco Vandeweghe - Katerina Siniakova 7-6, 3-6, 6-8
Lesia Tsurenko - Timea Babos 7-5, 6-2
Tereza Smitkova - Viktoriya Tomova 6-7, 1-6
Svetlana Kuznetsova - Barbora Strycova 6-7, 5-7
Julia Goerges - Monica Puig 6-4, 7-6
Kateryna Bondarenko - Lucie Safarova 4-6, 4-6
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News