Djokovic speră ca situaţia lui Sinner, acuzat de dopaj, să se clarifice cât mai repede
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (4 ATP) şi-a exprimat miercuri speranţa că se va găsi cât mai repede o soluţie în cazul italianului Jannik Sinner, numărul 1 mondial, testat de două ori pozitiv la un anabolizant, absolvit iniţial de vină, înainte de apelul făcut de Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA), scrie AFP.
Sârbul a remarcat, totodată, „inconsecvenţa” sistemului în această chestiune.
„Probabil că această perioadă este foarte grea pentru Sinner. Nivelul de joc pe care el l-a arătat de la începutul acestui sezon este impresionant. Mi se pare evident că sistemul nostru nu funcţionează bine, sunt prea multe inconsecvenţe în ceea ce priveşte dopajul, prea multe organisme de guvernare, iar bănuiala ce planează asupra nr. 1 mondial nu oferă deloc o imagine bună tenisului”, a spus Djokovic, la Shanghai, înainte de debutul la turneul Masters 1000.
La finele lunii trecute, tenismanul italian Jannik Sinner s-a declarat „dezamăgit şi surprins” de apelul depus la TAS de Agenţia Mondială Antidoping (WADA/AMA), în cazul de dopaj care îl vizează, notează AFP, citată de Agerpres.
„Nu putem controla totul, nu-i aşa? Sunt, desigur, foarte dezamăgit şi, de asemenea, surprins de acest apel, să fiu sincer, pentru că am avut trei audieri. Toate cele trei audieri au fost foarte pozitive pentru mine. Vorbim mereu despre acelaşi lucru. Poate că vor doar să se asigure că totul este în poziţia corectă. Da, sunt doar foarte surprins că au făcut apel”, a spus Sinner după calificarea sa în sferturile de finală ale turneului ATP de la Beijing, în urma victoriei cu 3-6, 6-2, 6-3 în faţa rusului Roman Safiullin.
WADA a anunţat sâmbătă că a făcut apel la TAS împotriva deciziei Agenţiei internaţionale pentru integritatea tenisului (ITIA) de a nu-l suspenda pe italian după ce acesta a fost testat pozitiv la substanţa interzisă clostebol, de două ori în cursul lunii martie.
WADA a precizat că doreşte ca Sinner să fie suspendat „de la un an la doi ani” în acest caz, fără să-i fie anulate însă rezultatele obţinute după acele controale pozitive, inclusiv succesul său de la US Open 2024.
După controalele pozitive din luna martie, un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o leziune uşoară la începutul acestui an.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News