CTP, predicții despre meciul Halep - Muguruza: „Ambele jucătoare sunt în urcare de formă. Vom asista la o ciocnire spectaculoasă”
Editorialistul Cristian Tudor Popescu a vorbit în direct la Digi Sport despre șansele Simonei Halep de a câștiga meciul de azi împotriva Garbinei Muguruza. Mizele sunt mari: finala Roland Garros și numărul 1 mondial. Dacă Halep pierde, Muguruza urcă două poziții în clasamentul WTA și devine lider mondial, în timp ce Simona coboară un loc, pe doi.
Cristian Tudor Popescu este optimist, însă, și crede că Simona Halep are șanse mari să iasă învingătoare din confruntarea de azi.
„Simona nu are nevoie de pauză, este în cea mai bună stare fizică şi psihică în care am văzut-o în acest an. Ambele jucătoare au adrenalina sus, nu contează cele câteva ore până mâine. Mâine, nu se va decide fizic meciul. Va fi un meci pe contre, foarte tăios şi niciuna dintre jucătoare nu o să cadă fizic. Muguruza este o jucătoare de secvenţă. În clipa în care intră în zonă, în transă, poate face mai multe meciuri la rând în care nu ai ce să-i faci. E foarte puternică, joacă parcă inconştientă, în sens pozitiv, şi nu o interesează pe cine are în faţă. În astfel de momente, e foarte periculoasă. Dar dacă Simona reuşeşte să reziste atacurilor furibunde ale Muguruzei suficient de mult, e posibil ca jocul ibericei să se destructureze. Am văzut-o şi e vulnerabilă din punctul ăsta de vedere. Ambele jucătoare sunt spre vârf, în urcare de formă şi cred vă com asista la o ciocnire foarte spectaculoasă. Aştept de la Simona să joace la fel, orientat spre sine şi nu către adversară. Asta cred că trebuie să facă şi cu Muguruza. Vor fi momente dificile, puncte critice, dar important e ca Simona să joace la fel”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru Digi Sport.
Halep și Muguruza s-au întâlnit de patru ori până în prezent. Scorul este de 3-1 în favoarea ibericei, însă Halep a câștigat singurul meci disputat de acestea pe zgură.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News