Live

Video Cât costă să devii jucător de tenis în România

Data actualizării: Data publicării:
Tenisul, un sport costisitor Foto: captură video

Recentul succes de la Wimbledon a două junioare din România a trezit speranțe că performanțele Simonei Halep se pot repeta și a readus tenisul în atenția părinților și copiilor. Dar să devii jucător profesionist de tenis înseamnă multe sacrificii, antrenamente extenuante și eforturi financiare mari. Costurile cu pregătirea și echipamentul sportiv pentru cine vrea să facă performanță sunt considerabile.

 

Ștefan are 8 ani și împreună cu sora sa Cleo au antrenament de două ori pe săptâmână la tenis.

- Eu joc mai bine. Ea început acuma tenisul, spune Ștefan.

- Ce te învață antrenorul? Ce îți spune?

- Să lovesc bine cu racheta.

Pe un alt teren l-am întâlnit pe Iovan, în vârstă de 9 ani. Idolul său este Rafael Nadal. Antrenorul îi dă indicații: „Stop aici. Bun. Și acum mai faci una cu joc de picioare. Split step”.

- Îmi zice ce greșesc uneori și dacă nu greșesc, mă laudă, ne spune Iovan cum decurge pregătirea cu instructorul său.

- De câte ori vii la antrenament pe săptămână?

- 5 sau 6 ori, spune băiatul.

Tenisul poate fi practicat de la vârsta de 4 ani și nu se recomandă mai mult de două ore de antrenament pe săptămână.

„Inițierea se face cu șase - opt copilași pe teren. Se folosesc materiale adecvate vârstei, cu rachete mai scurte, cu mingi mai moi, chiar de burete. Costurile ar putea fi în jur de 300 de lei pe lună”, spune Mihai Petru Wessely - antrenor de tenis

Pentru cei care își doresc să facă performanță, în jurul vârstei de 9 ani trebuie să mărească numărul de antrenamente la cel puțin 5 săptămânal.

Cine optează pentru 10 ore în fiecare săptămână plătește într-o lună chiar și 2.000 de lei. Plus încă 800 de lei anual pentru echipament. Iar o rachetă costă încă 300 de lei. 

„După 16, 17 ani trebuie să joci foarte multe turnee internaționale, să faci o pregătire fizică, intervine recuperarea, un masaj, o terapie, dacă te accidentezi, costă foarte mult. Un sportiv bun care vrea să ajungă sus în top trebuie să aibă un buget între 30.000 și 50.000, 60.000 de euro pe an. Asta vorbim la vârsta junioratului”, explică Daniel Dobre, antrenor de tenis.

Să devii jucător profesionist de tenis presupune și multe sacrificii, nu doar eforturi financiare mari.

„Am mai puțin timp să ies, dar mă descurc relativ. Dar nu simt ca și când ar fi ceva rău că nu pot să ies. Până la urmă îmi fac timp în weekend”, spune Maria, jucătoare de tenis.

În momentul în care Simona Halep a devit numărul unu mondial, tot mai mulți tineri s-au îndreptat către antrenamente specializate de tenis.

„Putem doar spera ca în următorii 50 de ani să mai avem un număr 1 mondial”, spune Daniel Dobre.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serena Williams, mesaj emoţionant după retragerea lui Rafael Nadal

Novak Djokovic renunță la Turneul Campionilor. Anunțul făcut de sportivul sârb

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

ISW: Lipsa banilor și a resurselor umane îl va forța pe Putin să schimbe modul în care poartă războiul

Partenerii noștri