Live

Calificare spectaculoasă a Mihaelei Buzărnescu la Doha, după un meci care părea pierdut

Data actualizării: Data publicării:

Mihaela Buzărnescu, numărul 43 mondial, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Doha, cu premii totale de 3.173.000 de dolari, scrie News.ro.

Mihaela Buzărnescu a trecut în primul tur de sportiva ucraineană Lesia Tsurenko, locul 40 WTA, scor 7-5, 6-4. Buzărnescu s-a impus după o oră şi 58 de minute. Sportiva a avut o revenire spectaculoasă în primul set, pe care a reușit să și-l adjudece în mod surprinzător, după ce a fost condusă cu 5-1.

În turul doi, Buzărnescu va evolua în premieră cu letona Jelena Ostapenko, favorită 6. Accederea în turul doi la Doha este recompensată cu 60 de puncte WTA şi 17.325 de dolari.

Mihaela Buzărnescu, cea care la sfârșitul anului trecut era remarcată într-un articol publicat pe site-ul WTA, a confirmat că rezultatele ei spectaculoase nu sunt întâmplătoare și este în ascensiune: în ianuarie, a realizat cea mai importantă performanță a carierei ei și s-a calificat în finala turneului de la Hobart, Australia, pe care a pierdut-o însă în fața belgiencei Elise Mertens.

Site-ul WTA amintea în articolul de la sfârșitul lui 2017 dedicat Mihaelei că sportiva născută la Bucureşti a obţinut titlul de doctor în Educaţie Fizică şi Sport (în 2016, la UNEFS Bucureşti). „Într-un sezon în care apariţia unor personaje variate a atras intersul fanilor tenisului, Mihaela Buzărnescu are locul aproape de capul listei. Iată de ce ar trebui să urmăriţi evoluţiile stângacei în 2018”, recomanda WTA.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Interes ridicat pentru meciul România-Cipru de luni. Câte bilete s-au vândut până acum

Jurnalistă kosovară, reacție virală pe internet după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Mike Tyson l-a pălmuit pe Jack Paul înainte de luptă. ”Lovești ca o fetiță”

FRF a făcut o listă de recomandări și obligații pentru suporteri, la meciul România - Kosovo. Orar prelungit pentru transportul STB

Partenerii noștri