Live

Ana Bogdan obține victoria carierei, într-un meci de infarct la Hong Kong. S-a calificat în optimi, după ce a salvat 3 mingi de meci

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 750.000 de dolari, învingând-o dramatic pe Caroline Dolehide (SUA), 6-7 (2), 6-3, 7-5, după două ore şi jumătate, scrie Agerpres

Ana Bogdan (78 WTA) a fost foarte aproape de eliminare în faţa unei jucătoare venite din postura de lucky loser, aflată pe locul 131 WTA. Caroline Dolehide a avut 5-0 în primul set. Ana Bogdan a egalat la 5, dar s-a înclinat în tie-break. Românca şi-a adjudecat setul secund. Dolehide a condus cu 3-0 şi 5-1 în decisiv, dar a comis mai multe greşeli, iar Bogdan a salvat trei mingi de meci şi a întors soarta partidei.

Bogdan şi-a asigurat un cec de 7.195 dolari şi 30 de puncte WTA şi o va întâlni în optimi pe spaniola Garbine Muguruza, locul 13 în ierarhia mondială şi cap de serie nr. 4, care a trecut lejer în două seturi, 6-3, 6-1, de conaţionala sa, Sara Sorribes, locul 86 WTA.

În primul tur al al aceleiaşi competiţii, Monica Niculescu (87 WTA) a învins-o, marţi, pe tunisianca Ons Jabeur (100 WTA), cu 4-6, 7-6 (0), 6-4.

În optimi, Niculescu o va înfrunta pe australianca Daria Gavrilova (24 ani, 34 WTA), cap de serie numărul 7, victorioasă cu 3-6, 7-5, 6-1 în faţa kazahei Zarina Dias.

Niculescu joacă marţi şi în primul tur la dublu, alături de americanca Jennifer Brady, împotriva favoritelor numărul doi, Alicja Rosolska (Polonia)/Abigail Spears (SUA).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Novak Djokovic și-a anunțat noul său antrenor – este fostul său rival Andy Murray

Serena Williams, mesaj emoţionant după retragerea lui Rafael Nadal

Novak Djokovic renunță la Turneul Campionilor. Anunțul făcut de sportivul sârb

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Partenerii noștri