Live

Ana Bogdan, în turul al treilea la Australian Open. E cea mai importantă performanţă din carieră

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Guliver/Getty Images

Ana Bogdan, locul 107 WTA, a obţinut joi cea mai importantă performanţă din carieră, calificarea în turul al treilea al unui grand slam, după ce a învins-o cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 54 WTA, în manşa secundă a Australian Open. 

ACTUALIZARE. Americanca Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17, a învins-o, joi, cu scorul de 6-0, 6-1, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 92 WTA, calificându-se în turul al treilea al Australian Open. Finalista ultimei ediţii a US Open a avut nevoie de numai 41 de minute pentru a-şi asigura prezenţa în manşa a treia a turneului de la Melbourne, fază în care va juca pentru prima dată cu Ana Bogdan.


Ana Bogdan s-a impus după două ore şi şase minute şi în urma acestui succes va ajunge pentru prima dată în Top 100 WTA.

Românca în vârstă de 25 de ani va juca în etapa următoare fie împotriva americancei Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17, fie a rusoaicei Ekaterina Aleksandrova, locul 92 WTA.

Înaintea acestei ediţii a competiţiei de la Melbourne, Bogdan mai evoluase de cinci ori pe tabloul principal al unui turneu major, iar cea mai bună performanţă a ei a fost calificarea în turul al doilea, de două ori, la US Open şi o dată la Wimbledon.

Calificarea în manşa a treia este recompensată la Australian Open cu un premiu de 142.500 de dolari australieni (93.000 de euro) şi cu 130 de puncte WTA.

Bogdan este prima româncă în turul al treilea la Melbourne, la simplu. Doar Simona Halep mai poate ajunge în această fază, dacă va trece, joi, de jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard. Meciul Halep - Bouchard Australian Open 2018 va începe după ora 10:00. 

Sorana Cîrstea nu i-a făcut faţă Luciei Sarvarova şi a pierdut în turul doi al probei de simplu de la Melbourne cu 2-6, 4-6.

În schimb, Horia Tecău şi partenerul său de dublu, Jean Julien Rojer, au cîştigat meciul cu perechea argentiniană Duran/Molteni (Argentina)Rezultat Tecău /Rojer - Duran/Molteni 6-4, 6-3.

(surse: News.ro, digisport.ro)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri