Live

Simona Halep a eliminat ultimul cap de serie la Dubai și s-a calificat în semifinală. Adversară redutabilă în penultimul act

Data actualizării: Data publicării:

Ultima favorită a turneului de tenis de la Dubai (10 WTA) rămasă în concurs, tunisiana Ons Jabeur, a fost eliminată joi seara de Simona Halep (23 WTA), în sferturile de finală ale competiției din Emiratele Arabe Unite. Românca se califică astfel în semifinală, unde o va întâlni pe letona Jelena Ostapenko (21 WTA).

Simona Halep și-a adjudecat partida în două seturi, cu scorul de 6-4, 6-3, după o oră și 22 de minute.

În primul set, cele două au cedat rând pe rând câte două breakuri, însă, la 5-4, Halep a salvat două mingi de game ale tunisiencei, procurând și valorificând apoi prima minge de set, pentru 6-4.

Jabeur a început mai bine setul secund, făcând break la primul serviciu al lui Halep și conducând apoi cu 0-2.

A fost momentul în care Halep a călcat pe accelerație și a câștigat 5 game-uri la rând, pentru a închide apoi meciul cu 6-4, 6-3.

Halep e pentru a treia oară în semifinale la Dubai și de fiecare dată când a trecut de sferturi a câștigat turneul, potrivit Mediafax.

„A fost greu, chiar dacă au fost numai două seturi, a fost mult mai greu decât a părut. Știam că trebuie să lupt până la capăt. M-am concentrat pe ce știam că am de facut. Stiam că trebuie să o țin cât mai mult în spate”, a spus Halep la interviul de pe teren.

„E o plăcere să joc aici. Mă bucur să pot juca din nou în fața unui public atât de entuziast și mă simt bine ori de câte ori evoluez pe acest teren”, a mai spus învingătoarea.

Pentru prezența în semifinale, Simona Halep va primi un cec de 37.500 dolari și 185 de puncte WTA.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Ciolacu neagă că a fost în vacanță cu Laura Vicol și soțul acesteia. „Nu am fost niciodată în Dubai cu familia Ciorbă”

Partenerii noștri