Live

Reacții în lanț după ieșirea nervoasă fără precedent a Karolinei Pliskova: „A fost furată de arbitru”

Data actualizării: Data publicării:

Karolina Pliskova a fost eliminată de grecoaica Maria Sakkari în turul al doilea al turneului de la Roma, iar cehoaica și-a vărsat nervii pe scaunul arbitrului. Înfuriată de o decizie greșită a arbitrei, Pliskova i-a strâns mâna adversarei, la finalul partidei, însă a refuzat să dea mâna cu arbitrul. În schimb, a lovit puternic cu racheta scaunul arbitrei, până l-a rupt. 

Citește și: VIDEO EXCLUSIV Scene uluitoare: Pliskova şi-a ieşit din minţi şi a rupt scaunul arbitrului cu racheta

Reacţia WTA, după scenele incredibile, în care Pliskova a rupt de nervi scaunul arbitrului

În setul decisiv, la 5-5, cehoaica a trimis un "smash" care a prins terenul, însă arbitrul de scaun a spus că mingea a fost afară, la indicația uneia dintre arbitrele de tușă. Pe reluare se vede clar că mingea prinde nu doar tușa, ci a fost cu totul în teren. A urmat un schimb dur de replici între Pliskova și arbitra de scaun, sub privirile spectatorilor care erau și ei nedumeriți. 

Arbitrul de scaun a chemat supervizorul, însă nici așa nu s-a schimbat decizia. Furioasă pe decizia nedreaptă, Pliskova nu s-a mai putut concentra și a pierdut partida. Acum, Karolina Pliskova riscă o amendă considerabilă din partea WTA pentru gestul său de la finalul meciului.

Pe rețelele de socializare, fanii, dar și publicații din lumea tenisului i-au sărit în apărare cehoaicei. 

„Pliskova va fi amendată, dar sper că supervizorul va sta de vorbă cu arbitrii de scaun și cel de linie, pentru că au fost șocant de slabi”, „Pliskova e eroul meu. Bravo, a avut dreptate în legătură cu acea decizie”, „Nu îmi pot imagina cum se simte Pliskova acum. A fost furată la punctul acela. Ea insistă că știe unde este urma mingii. Arbitrii spun că nu o văd. La TV, se vede clar că mingea a fost în teren. Este jalnic ce s-a întâmplat”, „Îi înțeleg perfect frustrarea”, „Decizie proastă. Mingea era categoric în teren. Cum să nu fie în stare arbitrul să indice urma mingii?”, „Categoric nu așa trebuia să procedeze Pliskova. Dar decizia arbitrilor a fost jenantă. Probabil cea mai slabă din tot anul. Pliskova nu s-a înfuriat degeaba”, „Nu îi stă în caracter să facă una ca asta. Dar avea dreptate să se supere pentru că a fost furată”, sunt doar câteva dintre zecile de comentarii care au curs pe Twitter.

Și Kristyna Pliskova, sora geamănă a Karolinei, a reacționat, imediat după meci: „Cel mai slab arbitraj pe care l-am văzut vreodată, WTA. Sper ca această doamnă, Marta Mrozinska, să nu mai arbitreze niciun meci al meu sau al Karolinei vreodată”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată Serena Williams după ce a slăbit spectaculos. Fanii o acuză că a folosit Ozempic

Mesajul Simonei Halep, după ce mai multe jucătoare i-au blocat revenirea în clasamentul de dinainte de suspendare

Sponsorizări de la companii de stat pentru fiul lui Călin Georgescu: Are terenuri de tenis într-o zonă exclusivistă a Capitalei

Novak Djokovic și-a anunțat noul său antrenor – este fostul său rival Andy Murray

Partenerii noștri