Prima reacție a Simonei Halep, după finala AO: „Sunt tristă că nu am putut câștiga azi. Caroline a fost mai bună”
Simona Halep a pierdut dramatic finala Australian Open 2018, disputată contra danezei Caroline Wozniacki. Simona va coborî pe locul 2 în topul WTA, începând de luni, iar Caroline Wozniacki va fi noul număr 1 mondial.
La finalul meciului, Simona Halep a dat din nou dovadă de diplomație și a lăudat jocul adversarei sale, i-a felicitat echipa, apoi a mulțumit celor care au susținut-o pe tot parcursul turneului.
„Aș vrea să o felicit pe Caroline, a jucat minunat pe tot parcursul turneului, pe tatăl ei și echipa ei, ce au făcut ei pentru tine e absolut fantastic. A fost un turneu foarte bun pentru mine. Nu a început grozav cu acea accidentare, dar am dat tot ce am putut. Și mă bucur ca am ajuns într-o nouă finală de Grand Slam. Caroline a fost mai bună ca mine. Voi continua să lupt și sunt sigură că voi mai avea parte de o astfel de provocare.
Mulțumesc echipei, familiei, oamenilor care mă privesc acasă. E păcat că nu am reușit să fac pasul cel mare a treia oară. Mulțumesc pentru sprijin, ați fost minunați. Întotdeauna este plăcut să joc pentru voi”, a declarat Simona, la ceremonia de premiere.
"For sure I will fight, I have many years to go so hopefully I will face another challenge like this today."
— #AusOpen (@AustralianOpen) 27 ianuarie 2018
A warrior today, a warrior all tournament. Well played, Simona.#AusOpen pic.twitter.com/jlS2t3hsXA
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News