Live

Galerie Foto Palatul lui Gigi Becali din centrul Capitalei, vandalizat. Jigniri și amenințări scrise cu vopsea neagră pe ziduri

Data publicării:
Palatul lui Gigi Becali din centrul Capitalei, vandalizat FOTO: Inquam Photo/ Octav Ganea

Anchetă penală după ce clădirea monument istoric din centrul Capitalei, deținută de patronul clubului de fotbal FCSB, a fost vandalizată. Gardul imobilului a fost măzgălit cu vopsea neagră, fiind scrise jigniri și amenințări la adresa omului de afaceri George Becali.

A fost deschisă o anchetă pentru distrugere și amenințare după ce zidurile palatului lui Gigi Becali au fost mâzgălite de ultrașii nemulțumiți.

Secția 1 Poliție a fost sesizată, luni, prin apel 112, de către un agent de pază, că persoane necunoscute au scris cu vopsea, vandalizând gardul unui imobil din sectorul 1, pe care acesta îl avea în pază. Imobilul în discuție este palatul lui George Becali, patronul FCSB.

Polițiștii Secției 1 Poliție care au constatat că aspectele sesizate de agentul de pază se confirmă și au fost declanșate cercetări pentru distrugere și amenințare.

Ultrașii de la FCSB au mâzgălit zidurile Palatului lui George Becali și pe cele ale bazei de pregătire, nemulțumiți de plecarea antrenorului Edi Iordănescu. Ei au scris cu vopsea mesaje cu caracter obscen și amenințătoare la adresa patronului FCSB.

Ultrașii au vandalizat și cantonamentul echipei

Suporterii celor de la FCSB au reacţionat vehement după plecarea lui Edi Iordănescu de la echipă. Fanii au vandalizat cantonamentul roş-albaştrilor, unde au scris mai multe mesaje ofensatoare la adresa patronului George Becali.

Suporterii din facţiunea Peluza Nord au pătruns în baza de pregătire a clubului de fotbal FCSB din Berceni şi au scris pe pereţii clădirilor insulte la adresa latifundiarului

Înainte să vandalizeze baza de pregătire și să scrie pe pereţi mesaje precum „Satana, pleacă”, ultraşii din Peluza Nord au postat un comunicat prin care lansau atacturi ironice la adresa patronului George Becali, după plecarea lui Edward Iordănescu.

„Cu deosebit respect şi bucurie în suflet suntem absolut încântaţi de noile / vechile schimbări din clubul nostru. Apreciem dorinţa de dialog dar o considerăm absolut inutilă atât timp cât visul oricărui suporter a devenit realitate!

Ne-am dori mereu ca patronul să fie director sportiv, magazioner, maseur, doctor, copil de mingi, ofiţer de presă, contabil, şef la marketing şi mai ales antrenor! Ne-au lipsit cele 5 schimbări la pauză, fotbalul spectaculos fără rezultate, lipsa oricărei perspective la câştigarea campionatului sau la o participare decentă în cupele europene.

Ne lipsesc cuvintele frumoase cu care sunt distruşi jucătorii, transferurile pentru 2 meciuri, umilirea suporterilor, legendelor, celor care iubesc cu adevarat această echipă.

Un prim pas important şi ratat până acum ar fi un nou stadion, în spatele vilei din Pipera, fără tribune (dă-i dracu de suporteri, pot merge la alte echipe) unde patronul multi funcţional să poată fi şi şef de galerie, suporter de rând sau ultras feroce (poate şi puțin huligan). Viaţa noastră are sens acum!”, -a scris în comunicatul postat pe facebook de Peluza Nord Steaua.

FCSB a rămas fără antrenor, după ce Edward Iordănescu a decis să plece, nemulțumit de comentariile critice la adresa echipei. George Becali a reproşat că, deşi învinge, FCSB nu face spectacol.

Pe lista patronului, ca posibili înlocuitori ai lui Iordănescu, sunt Mirel Rădoi, proaspăt plecat de la naţională, şi secundul acestuia, Nicolae Dică.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Fost ministru al Justiției, Stelian Ion cere demiterea procurorului general: De doi ani nu a anchetat acţiuni legionare şi antisemite

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

Cum a reacţionat Gigi Becali după ce Dan Șucu a preluat Genoa

Partenerii noștri