Live

O echipă de rugbi din Samoa a plecat într-o deplasare acum 104 zile și încă nu a ajuns acasă

Data publicării:

O echipă profesionistă de rugbi din Samoa a plecat pe 23 februarie pentru a juca un meci în deplasare, iar jucătorii nu au ajuns nici în ziua de azi acasă, informează BBC.

Manuma Samoa a părăsit insula din Pacific pentru a disputa un meci în Perth, Australia, acum 104 zile. În decursul acestui interval, echipa a fost obligată să stea în carantină în Noua Zeelandă, iar până s-a terminat carantina Samoa și-a închis complet granițele.

În Auckland, echipa a locuit în curtea unei biserici, iar 20 de jucători au împărțit o singură cameră. Deși în prezent s-au întors în Samoa, se află într-o carantină de două săptămâni și încă nu și-au văzut familiile. "Când am ajuns în Noua Zeelandă era vară. Când am plecat era iarnă", a declarat pentru BBC Hari Junior Narayan, analist video al echipei Manuma Samoa.

Cum au petrecut 104 zile pe drumul spre casă

Primul meci al echipat în cadrul sezonului Global Rapid Rugby era pe 14 martie, așa că jucătorii au plecat din Samoa pe 23 februarie. Au avut un cantonament de două săptămâni în Auckland, a urmat meciul din Perth, apoi urmau să zboare spre Samoa via Auckland. În timp ce echipa se afla în Perth, guvernul din Samoa a anunțat că oricine sosește în țară trebuie să petreacă două săptămâni la izolare. Australia era pe lista de țări supuse carantinei.

Echipa a primit dreptul de a intra în Noua Zeelandă și a avut noroc să poată sta în carantină chiar în locul unde avusese cantonamentul. Pe 24 martie, Samoa a anunțat că-și închide granițele din 26 martie. Jucătorii echipai Manuma Samoa erau obligați să stea în carantină în Noua Zeelandă până pe 30 martie și au rămas blocați.

În cantonament, 20 de jucători au stat într-o singură cameră mare. Conducerea echipei a avut parte de camere mai mici.

Cu toate aceastea, toți cei izolați și-au păstrat starea de spirit. Au jucat bingo în fiecare seară, au gătit afară în cuptoare de piatră "umus" și au continuat să se antreneze afară chiar și după ce Noua Zeelandă a intrat în cea mai dură perioadă de izolare. "După introducerea stării de izolare, poliția a venit să ne oprească jocul. Nu arată bine din afară, însă jucam între noi", a povestit Narayan. Legea din Noua Zeelandă permitea activitatea fizică individuală sau alături de ceilalți locuitori ai unei case.

Jucătorii nu au consumat băuturi alcoolice în perioada petrecută în Noua Zeelandă. Cu toate aceastea, moralul echipei avea de suferit, mai ales că zborul spre casă se tot amâna.

"Autoritățile ne amânau mereu. Întâi au zis că poate în aprilie ar fi posibil un zbor spre casă, apoi 19 mai, apoi 22 mai, apoi 29 mai", spune Tuala Pat Leota, managaerul echipei.

În urmă cu o săptămână, jucătorii au putut părăsi cantonamentul din Noua Zeelandă. După ce au ajuns în Samoa, au intrat din nou în carantină, de unde vor ieși abia peste o săptămână și abia atunci vor fi încheiat drumul spre casă.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

JO 2024. Un antrenor a murit în satul olimpic, în prima zi a competiției

Scandalul rugbiştilor francezi acuzați de viol continuă. Tânăra care face acuzațiile a fost externată

Doi rugbişti francezi sunt acuzaţi că ar fi violat o tânără după meciul Argentina-Franța

Un tsunami provocat de o erupție vulcanică violentă a lovit statul Tonga din Pacificul de Sud. „Se auzeau țipete peste tot”

Partenerii noștri