Live

JO 2024. Proba masculină de triatlon a fost amânată din cauza poluării Senei. Când va avea loc aceasta

Data publicării:
Triatlonul este prima disciplină olimpică care ar urma să aibă loc în Sena, înainte de probele de înot în ape deschise din a doua săptămână a Jocurilor Olimpice de la Paris. Foto: Profimedia Images

Proba masculină de triatlon a fost amânată de marţi pentru miercuri din cauza poluării persistente din apele fluviului Sena, au anunţat organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris, cu trei ore înainte de start. 

Astfel, proba masculină, în care România va fi reprezentată de sportivul de origine franceză Felix Duchampt, a fost reprogramată pentru miercuri, după cea feminină din cursul dimineţii, „sub rezerva ca următoarele teste să corespundă standardelor pentru îmbăiat", au adăugat organizatorii, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Ploile de vineri şi sâmbătă de la Paris au poluat Sena şi au constrâns organizatorii Jocurilor Olimpice să anuleze şi antrenamentele de duminică şi luni în apele fluviului.

După o reuniune cu Comitetul de organizare, autorităţile locale şi Meteo-France, Federaţia internaţională de triatlon a luat „decizia de a anula antrenamentul de luni dimineaţă, la fel ca cel de duminică, întrucât calitatea apelor nu prezintă garanţii suficiente", au indicat Paris 2024 şi World Triathlon într-un comunicat dat publicităţii.

Ei nu au precizat concentraţia de bacterii E.Coli şi enterococi din apă, dar au reamintit că „prioritatea este sănătatea sportivilor".

Triatlonul este prima disciplină olimpică care ar urma să aibă loc în Sena, înainte de probele de înot în ape deschise din a doua săptămână a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luare de ostatici la Paris. Un bărbat a fost arestat după ce a ținut cu forța angajați ai pizzeriei deținute de părinți

Catedrala Notre Dame din Paris, afectată de incendiul devastator, își redeschide porțile după 5 ani. Cât a costat restaurarea

Violențe la Paris. Protestatari ieșiți în stradă împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine

Un vlogger a demascat mai mulți români care păcăleau turiștii cu jocul „alba-neagra” la Turnul Eiffel. „Închide camera!”

Partenerii noștri