Live

Gimnastele americane vor primi despăgubiri de 380 milioane dolari pentru abuzurile lui Larry Nassar

Data actualizării: Data publicării:
Medicul Larry Nassar. Sursa foto: Profimedia Images

Sute de gimnaste americane care au suferit abuzuri din partea lui Larry Nassar, fostul medic al lotului naţional de gimnastică, au ajuns luni la un acord judiciar în valoare de 380 milioane dolari cu Federaţia şi comitetul olimpic american pentru a despăgubi victimele, informează agenţia EFE.

Detaliile acordului dintre gimnaste, pe de o parte, şi USA Gymnastics (federaţie), Comitetul Olimpic şi Paralimpic american şi asigurătorii acestora, pe de altă parte, au fost făcute cunoscute într-o şedinţă la Tribunalul de Faliment al Districtului statului Indiana.

Suma este una dintre cele mai mari la care s-a ajuns vreodată în urma unui acord de acest tip, pentru a despăgubi victimele abuzurilor sexuale şi în acest caz pentru a compensa sute de gimnaste, între care figurează vedete ale acestui sport, precum Simone Biles, McKayla Maroney şi Aly Raisman.

Una dintre victimele acestor abuzuri, Rachael Denhollander, a afirmat pe contul său de Twitter că prin acest acord s-a încheiat un "capitol".

Fostul medic sportiv Larry Nassar îşi va sfârşi zilele în închisoare, primind o pedeapsă de 175 de ani pentru agresarea a peste 100 de tinere gimnaste, anonime sau campioane olimpice, în cel mai mare scandal din istoria sportului american.

Procesele care i-au fost intentate lui Nassar (54 ani) au zguduit lumea gimnasticii şi sportului american, antrenând plecarea mai multor responsabili ai federaţiei, care i-au permis acestuia să abuzeze tinerele gimnaste atât de multă vreme, în ciuda numeroaselor plângeri primite.

Lassar Nassar a activat în perioada 1994-2016 în cadrul Federaţiei americane de gimnastică, al Comitetului Olimpic (USOC) şi al Universităţii de stat din Michigan.

 

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul medic al echipei de gimnastică a SUA, care a abuzat sexual mai multe sportive, a fost înjunghiat de un deținut în închisoare

Simone Biles vrea să dea în judecată FBI și cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari

Gimnastele americane acuză FBI că nu le-a protejat de Larry Nassar, care le-a agresat sexual. Simone Biles: Cât valorează o fetiță?

Ce a pățit la închisoare bărbatul care a agresat sexual 265 de persoane

Partenerii noștri