Live

A treia victorie pentru FCSB în grupa Europa League: 2-0 cu echipa daneză FC Midtjylland

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

FCSB a câștigat cu 2-0 meciul jucat cu echipa daneză Midtjylland, joi seară, pe Arena Națională din București, în runda cu numărul 4 din Europa League.

Danezii au controlat primul sfert de oră al meciului, ratând prin Kruger-Johnsen în minutul 11. Cinci minute mai târziu, FCSB a deschis scorul. Florin Tănase a înscris dintr-o lovitură liberă deviată de zid, în minutul 16, potrivit News.ro.

Al doilea gol al meciului a fost înscris imediat după pauză. În secunda 9 din a doua repriză, portarul Olafsson, aflat mult în afara careului, a degajat direct în Bîrligea, care a trimis mingea în plasă cu pieptul.

În urma victoriei, campioana României a ajuns la 9 puncte adunate în 4 meciuri în Europa League și, cel puțin provizoriu, până la finalul partidelor care încep la ora 22:00, ocupă locul 7, transmite Digisport. De partea cealaltă, Midtjylland a coborât pe 12, cu 7 puncte.

Următorul meci al FCSB în Liga Europa va fi pe 28 noiembrie, la Bucureşti, cu echipa greacă Olimpiacos Pireu. FCSB mai are de jucat și cu Hoffenheim (deplasare), Qarabag (deplasare) și Manchester United (acasă).

FCSB: Târnovanu – V. Creţu, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Fl. Tănase (Baba Alhassan 29), Şut, Al. Băluţă (Edjouma 46) – D. Miculescu (Baeten 90), Bîrligea (D. Popa 81), M. Ştefănescu (Oct. Popescu 46).
Antrenor: Elias Charalambous

FC MIDTJYLLAND: Olafsson – Mbabu (Bak Jensen 70), Diao, Bech, J. Andersson – Castillo (Kuchta 70), E. Martinez (Pedro Bravo 80), O. Sorensen – Osorio (Adam Gabriel 80), Buksa, Kruger-Johnsen (Andreasen 61).
Antrenor: Thomas Thomasberg

Cartonaşe galbene: Buksa 89

Arbitri: Duje Strukan – Bojan Zobenica, Alen Jaksic – Patrik Kolaric (toţi din Croaţia)

Arbitri VAR: Mario Zebec – Dario Bel (ambii din Croaţia)

Charalambous: Acesta putea fi foarte bine un meci de Liga Campionilor

Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat joi seară, după meciul cu Midtjylland, că formaţia sa a jucat foarte bine în faţa unui adversar foarte puternic, relatează News.ro.

Am jucat foarte bine în faţa unui adversar foarte puternic. Ştiam cât de puternic e campionatul lor. Acest meci putea fi foarte bine un meci de Liga Campioil. Sunt foarte fericit. Au respectat planul, au fost concentraţi tot meciul. V-am spus că la astfel de meciuri nu trebuie să vorbim mult cu jucătorii, realizează singuri cât de important e. Golul lui Bîrligea a fost dovada atitudinii jucătorilor. Pentru mine, asta înseamnă totul, a declarat Charalambous, potrivit digisport.ro.

Daniel Bîrligea: Mai avem patru meciuri, mai avem puncte de luat. Vorbim despre calificare după meciul cu Manchester

Daniel Bîrligea, atacantul echipei FCSB, a marcat un gol joi seara, şi spune că bucureştenii mai au puncte de luat în cele patru meciuri rămase de jucat în Europa League.

Dacă nu încerci, nu reuşeşti niciodată. Pressing-ul e foarte important, nu voiam să atace ei. Prima apărare e atacul. Ei aveau o tactică să plece 9-10, toţi, iar portarul să degajeze. S-a întâmplat să nu o lovească bine şi s-a dus spre poartă. A fost mai sigur cu pieptul, am intrat cu totul în poartă, să fiu sigur.

Echipa a făcut multe sacrificii, toţi facem pentru aceste rezultate şi suntem foarte fericiţi. M-a ajutat echipa foarte mult. Am intrat în luptă din primul minut până în ultimul. Suntem foarte bine momentan, avem 9 puncte, acum putem să ne gândim şi la campionat.

Mai avem patru meciuri, mai avem puncte de luat. Vorbim despre calificare după meciul cu Manchester. Până atunci, vreau să luptăm. La pauză am vorbit să nu ne relaxăm şi să dăm mai mult. Cu siguranţă sunt meciuri mai grele, echipele sunt mult mai pregătite şi trebuie să ne pregătim. Vreau să dau cât mai multe goluri să ajut echipa”, a declarat Daniel Bîrligea pentru Digisport, potrivit News.ro.

Adrian Şut: Până nu suntem matematic calificaţi nu putem să ne bucurăm de o calificare. Suntem cu un pas mai aproape de obiectiv

Adrian Şut, mijlocaşul echipei FCSB, a declarat că formaţia sa mai are de aşteptat până să se considere calificată în faza următoare a Europa League.

Este o seară minunată, suntem foarte fericiţi că am reuşit să luăm cele trei puncte. A fost o partidă dificilă. Până nu suntem matematic calificaţi nu putem să ne bucurăm de o calificare. Suntem cu un pas mai aproape de obiectivul nostru, sunt mândru de ce am realizat până acum, dar nu este de ajuns. Trebuie să câştigăm şi restul meciurilor pentru a face o figură frumoasă în Europa. A fost o întâmplare cu Craiova, am greşit puţin în acel meci, în a doua repriză, dar am fost foarte motivaţi şi în Europa ne-am prezentat bine şi am fost o echipă matură. Acestea sunt meciurile care te lansează în carieră. Lupţi pentru familia ta, pentru toţi oamenii care sunt în tribună.

[Există la FCSB un complex danez?] Nu este vorba despre niciun complex. Am avut meciuri bune, dar s-a întâmplat să pierdem. Ştiam că dacă vom fi într-o zi bună, vom putea câştiga acest meci. Noi am luat fiecare meci în parte. Ne-am bucurat că am putut ajunge în grupe, să fim printre cele mai bune echipe şi cred că până acum am făcut faţă cu brio.

A fost o atmosferă foarte frumoasă, suporterii ne-au susţinut, ne-au împins de la spate. Le mulţumim că au venit la acest meci în timpul săptămânii.

Toţi jucătorii îşi doresc să facă pasul în afară, să progreseze, să plece la mai bine, dar cât timp suntem aici, trebuie să dăm tot ce avem mai bun şi să luptăm pentru aceste culori.

Deocamdată am gestionat bine, sper să o facem la fel de bine în continuare şi să urcăm în campionat. Dăm dovadă de maturitate, ştim să suferim. În campionat suntem obişnuiţi să atacăm, dar cred că ne-am închegat bine”, a declarat Adrian Şut pentru sport.ro, citat de News.ro, la finalul meciului.

Programul complet pentru FCSB în Europa League

  • 26 septembrie - FCSB - FC RFS 4-1
  • 3 octombrie - PAOK FC - FCSB 0-1
  • 24 octombrie - Rangers FC - FCSB 4-0
  • 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland 2-0
  • 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC – 22:00
  • 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB – 19:45
  • 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB – 19:45
  • 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00

Clasamentul grupei

Foto: X @Europa League

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Europa League: Hoffenheim - FCSB 0-0. Campioana României, aproape de o mare performanță

Europa League: FCSB - Hoffenheim 0-0. Adrian Șut, ratare uriașă în prima repriză

Egal important pentru FCSB în Europa League, cu Olympiakos Pireu. Bârligea: Dacă nu era eliminarea mea, am fi câștigat

Bîrligea și un jucător surpriză de la FCSB l-au convins pe Mircea Lucescu. Lotul convocat pentru Liga Națiunilor

Partenerii noștri