Stadionul Steaua va fi demolat și ridicat de la zero
Puţin probabil ca stadionul Dinamo să fie gata la timp pentru europeanul din 2020. O spune chiar vicepremierul Paul Stănescu. Şi pune întârzierile pe seama chestiunilor de natură juridică. În schimb, proiectul pentru stadionul Giulești intră în curând în linie dreaptă, iar pentru Steaua și Arcul de Triumf au fost alocați banii, dar mai trebuie găsiţi constructorii. Stadionul Steaua va fi demolat cu totul și ridicat de la zero.
Cum arată noul stadion Rapid. Arena a fost inaugurată sâmbătă seara
Finala EURO 2020: Suporteri în agonie și extaz
Val de infectări în rândul suporterilor care au participat la meciurile Euro 2020
Suporterii Franței și Elveției s-au distrat împreună în Centrul Vechi
Centrul Vechi, luat cu asalt înaintea meciului Ucraina-Austria
EURO 2020. Terenul de pe Arena Națională a fost inundat
Criză de toalete publice în București, înainte de EURO 2020
Meciurile de la EURO 2020 se vor desfășura cu spectatori
Cum arată stadionul Steaua. Au fost făcute probele de sunet și lumini
„Așa cum știți, la Dinamo au fost probleme juridice, e posibil ca stadionul Dinamo să nu fie finalizat până la data la care va începe campionatul”, afirmă Paul Stănescu, vicepremier.
Disputele dintre foştii acţionari şi autorităţi au întârziat proiectul noului stadion. Până la urmă, compania de investiţii va ridica o arenă de la 0.
Stadionul Dinamo va fi construit pe locul velodromului. Ceea ce nu se știe este dacă arena va fi gata până la debutul campionatului european.
Pentru alte trei stadioane, Ghencea, Giuleşti şi Arcul de Triumf, lucrările sunt contracronometru. Au apărut şi primele schiţe. În Ghencea de exemplu, arena va avea puţin peste 30 de mii de locuri. Va costa aproape 65 de milioane de euro.
„Stadionul Steaua va fi reconstruit în totalitate. Va fi prevăzut cu gazon natural ranforsat sintetic. Dotat cu degivrare și drenaj”, declară Manuela Pătrășcoiu, președinte CNI.
În Giuleşti, arena va fi reconstruită parţial. Lucrările încep în mai puţin de 3 luni. Stadionul va avea 14 mii de locuri şi va costa 26 de miliaone de euro.
Al patrulea stadion pe care autorităţile trebuie să îl termine în mai puţin de doi ani este cel de la Arcul de Triumf.
Stadionul de aici va avea şi o parcare subterană, un centru medical de recuperare şi câteva magazine. Mai multe corpuri din clădirile deja existente vor fi reabilitate.
La finalul anului viitor, inspectorii UEFA vor ajunge în România să vadă ce au reuşit autorităţile noastre să facă la 4 ani de când ţara noastră a fost selectată să gazduiască meciurile din Euro 2020.
Şi nu au fost singurele angajamente pentru europeanul de fotbal.
Autorităţile au promis şi o linie de metrou de la aeroport până în Bucuureşti. Oficialii cred că proiectul poate fi realizat în timpul rămas.
„Noi ne propunem ca metroul să circule înainte de începerea campionatului european de fotbal”, spune Paul Stănescu.
Bucureştiul, alături de alte 12 oraşe mari din întreaga lume, a fost selectat să găzduiască trei meciuri din faza grupelor şi o altă partidă din optimile Campionatului European 2020.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News