Live

Scandal la FCSB, după meciul cu CFR Cluj. Becali, despre Dică: Mi-a spus MM că n-avem antrenor

Data publicării:
Este scandal între Gigi Becali, Nicolae Dică și Mihai Stoica la FCSB, după rezultatul din meciul cu CFR Cluj. Foto: Digi Sport

Gigi Becali a declarat, sâmbătă, că Nicolae Dică nu îşi dă demisia de la FCSB pentru că vrea să încaseze bani pentru că este demis. Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a negat faptul că i-ar fi spus lui Gigi Becali că Nicolae Dică nu este un antrenor bun, aşa cum a susţinut, sâmbătă, omul de afaceri.

„Despre Nicolae Dică i-am spus mereu lui Gigi Becali că e dedicat şi lucrează foarte bine, dar, dacă jocul suferă, înseamnă că are o problemă în vestiar. Asta nu se traduce în <Băi, Gigi, n-avem antrenor>. Dacă n-aveam antrenor, n-ajungeam în primăvara europeană, nu spulberam Plzen, nu băteam Lazio”, a scris Stoica, pe Facebook.

Gigi Becali a afirmat că directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, l-a avertizat de mai multe ori că Nicolae Dică nu este un antrenor bun. „Mi-a zis tot timpul: <Băi, Gigi, nu avem antrenor>”, a spus Becali că a fost mesajul primit de la Stoica.

De ce s-a supărat Gigi Becali pe Dică

„Eu sunt vinovat, ştiu ce mi-a spus MM, dar nu vă pot spune vouă. MM mi-a spus tot timpul ce trebuie să fac şi eu n-am făcut. <Băi, Gigi, nu se poate. Poţi să iei ce vrei tu (n.r. - jucători)>. Adică MM şi-a făcut datoria. Mi-a zis tot timpul: <Băi, Gigi, nu avem antrenor>. El l-a adus, dar şi eu... Şi acum eu îl simpatizez pe Dică, dar ceea ce a făcut acum, a făcut ca Gâlcă. Cum Gâlcă nu va mai fi niciodată la Steaua, şi Dică ce-a făcut... A făcut o greşeală care... A făcut împotriva lui. E problema lui ce a făcut. Mă refer la schimbarea lui Moruţan, că putea să facă orice schimbare, n-aveam nicio treabă. Păi dacă-l scoţi pe Moruţan… Moruţan când a intrat în joc s-a schimbat jocul. El o fi zis: <hai să mor pe mâna mea>. Dică nu pleca, dar ceea ce a făcut în seara asta Diavolul l-a pus. Nu o să am o discuţie cu el. Fii, mă, caracter, <domne, plec şi gata!> Cu alte cuvinte, să-i dau contractul, 60.000, cât o mai fi, până la final. I-am dat şansa să antereneze, ai luat destui bani, ce vrei? Nu e normal să pleci tu când s-a întâmplat ce s-a întâmplat? Ai avut cel mai valoros lot şi eşti la şase puncte. Păi nu mai ai nicio şansă la campionat. Cu Dică, eu zic că nu mai sunt şanse", a declarat Becali, la Digi Sport

CFR Cluj a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu scorul de 2-0 (1-0), pe FCSB, în ultimul meci al etapei a XXI-a a Ligii I şi ultimul din 2018. Au marcat Deac '29 şi Ioniţă '90+6 (p). Trei jucători, doi de la FCSB şi unul de la CFR Cluj, au fost eliminaţi.

Clujenii termină 2018 pe primul loc în clasament, cu un avans de şase puncte faţă de rivala FCSB.

Gigi Becali a anunţat, sâmbătă, după ce FCSB a fost învinsă, cu 2-0, acasă, de CFR Cluj, că antrenorul Nicolae Dică trebuie să-şi dea demisia.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: Nea Gigi mi-a spus tot, e iscoada perfectă. PSD-ul „frecventabil” e ca cel al lui Năstase și Dragnea, aceleași metehne

Scandal politic. Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor. Nicolae Ciucă neagă

Becali spune că a fost sunat de Viorel Hrebenciuc: „Măi, nea Gigi, hai să îl băgăm pe Simion în turul doi”. Ce a răspuns patronul FCSB

Simion neagă că Becali și-a cumpărat locul pe listele AUR: L-am luat pentru că ne aduce voturi, vreau să câștig niște alegeri

Partenerii noștri