Live

Noul copil minune al fotbalului: La doar 16 ani a fost transferat de unul dintre cele mai mari cluburi din lume

Data publicării:
Foto: Juergen Schwarz/Bongarts/Getty Images

Xavi Simons are doar 16 ani și deja joacă pentru unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume, iar pe rețeaua de socializare Instagram are peste 2 milioane de fani, informează CNN.

Tânărul olandez, în prezent legitimat al Paris Saint-Germain, a fost căpitanul mai multor echipe de tineret la FC Barcelona, a câștigat de patru ori premiul Ballon d'Or și a semnat un contract cu Nike.

Născut în Amsterdam în 2003, Simons s-a mutat într-un sat de lângă Alicante alături de părinții săi în 2006. Adolescentul a primit numele Xavi după starul Xavi Hernandez de la Barcelona. Tatăl său, un fost jucător profesionist de fotbal în Olanda, l-a ghidat de mic spre fotbal, iar copilul s-a dovedit a fi talentat. La vârsta de șapte ani a înscris la academia FC Barcelona.

În luna iulie, Simons i-a uimit pe fanii Barcelonei, după ce a anunțat că va părăsi clubul catalan după 10 ani, pentru a merge în prima ligă franceză, la Paris Saint-Germain, cu care a semnat un contract de trei ani.

 

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram

Ici c'est Paris!!! ✍?⚽ @psg

O postare distribuită de Xavi Simons (@xavisimons) pe

 

"PSG semnează cu Xavi, bijuteria academiei Barcelona", a titrat atunci ziarul Marca.

"Las o parte din mine în Barcelona și o să iau cu mine o parte din Barcelona", a scris Xavi Simons pe Instagram, referitor la plecarea sa.

Simons joacă acum pentru echipa sub 19 ani a PSG, iar ocazional se antrenează cu prima echipă.

Deși Simons are doar 16 ani și abia își începe cariera de fotbalist profesionist, are un impact imens pe rețelele de socializare. Pe contul său apar fotografii cu Xavi alături de sportivi cunoscuți, precum fotbalistul Neymar sau pilotul de Formula 1 Max Verstappen.

Mutarea lui Xavi Simons de la Barcelona la PSG a fost orchestrată de faimosul său agent, Mino Raiola. Acesta este unul dintre cei mai puternici agenți sportivi din lume, se ocupă de peste 70 de jucători și a încasat în 2018 din comisioane peste 70,3 milioane de dolari.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Încă un român a murit în inundaţiile din Spania. Bilanțul a ajuns la doi morți și șapte dispăruți

Inundații în Spania: Furtunile au făcut prăpăd în Barcelona, în timp ce în zona Valenciei salvatorii încă mai caută supraviețuitori

Spaniolii continuă căutările după inundațiile din regiunea Valencia, în timp ce ploile din Barcelona au dat transporturile peste cap

Partenerii noștri